Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Rupere de nori, grindină şi inundaţii, în mai multe localităţi din Argeş

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 310

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_mai_2485_44.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_mai_2485_43.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_mai_2485_45.jpgA fost rupere de nori, cu grindină şi vânt puternic, miercuri după-amiază, în mai multe localităţi din Argeş! A plouat „cu găleata”, fără întrerupere, timp de mai bine de o oră, precipitaţiile căzute umflând pârâurile şi formând torenţi care au generat inundaţii. În plus, grindina căzută în unele localităţi a acoperit pământul cu un strat de gheaţă care a măsurat chiar şi 20 centimetri, spre disperarea oamenilor, care şi-au văzut culturile agricole şi livezile distruse. Reprezentanţi ai ISU Argeş, ai ABA Argeş-Vedea şi ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit după încetarea potopului, sărind în ajutorul oamenilor care au avut de suferit. Urmează să se facă inventarul dezastrelor şi să se stabilească pagubele.

Precipitaţii de până la 70 litri/mp

În aproximativ 15 minute, furtuna a făcut prăpăd la Mioveni, distrugând grădini de pomi fructiferi, culturi agricole, maşini şi acoperişurile unor blocuri. A fost nevoie de intervenţia pompierilor în mai multe zone ale oraşului, acolo unde bucăţi din acoperiş au ajuns în stradă sau pe autoturismele cetăţenilor. Din fericire, nu au fost victime. Grindina a provocat pagube însemnate şi în comuna Dârmăneşti, iar la Merişani pompierii au intervenit pentru a degaja doi copaci căzuţi pe carosabil. În comuna Miceşti, sat Păuleasa, pompierii au fost solicitaţi pentru a evacua apa acumulată într-o gospodărie. Probleme au fost semnalate şi în municipiul Piteşti, mai multe străzi fiind inundate în cartierele Gavana şi Trivale. A.I.

The most visited gambling websites in The UK