Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Bombă la Muzeu!

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1202

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_martie_2472_33.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_martie_2472_34.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_martie_2472_35.jpgDescoperire şocantă, marţi-dimineaţă, în incinta Muzeului Municipal Câmpulung! În timpul unei activităţi de inventariere a unor obiecte aflate în custodia Secţiei de Artă Plastică a instituţiei, un angajat a dat peste un proiectil de calibru 76 de milimetri, rămas neexplodat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Potrivit specialiştilor, fiind netrasă, bomba a fost pentru câteva ore un real pericol public, atât pentru salariaţii muzeului, cât şi pentru cetăţenii din  zonă. Proiectilul a fost ridicat de către pirotehnişti din cadrul ISU Argeş în vederea distrugerii.

Proiectilul avea încărcătură şi focos

„În cursul dimineţii de marţi, 24 martie 2020, organele abilitate ale statului au fost solicitate, de către conducerea Muzeul Municipal Câmpulung, pentru investigarea şi rezolvarea unei situaţii survenite în urma derulării procesului de inventariere a unor obiecte din custodia Secţiei de Artă Plastică a instituţiei. În urma intervenţiei specialiştilor din cadrul IPJ Argeş şi din Poliţia  Câmpulung situaţia a fost rezolvată cu promptitudine. În niciun moment, siguranţa angajaţilor, a clădirii şi a patrimoniului muzeal nu a fost periclitată. Precizăm că, la ora actuală, sunt în desfăşurare două anchete pentru stabilirea împrejurărilor legate de acest eveniment, fapt pentru care nu vă putem oferi mai multe detalii. La finalizarea acestora, concluziile vor fi comunicate.”, ne-a transmis directorul Muzeului Municipal Câmpulung, Alexandru Oprea. 

Incidentul a fost semnalat la 112 şi, în scurt timp, au sosit la faţa locului  un echipaj al Poliţiei Locale şi unul de la Poliţia Naţională care au izolat zona până la sosirea specialiştilor de la ISU Argeş şi din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al IPJ Argeş. „În baza unui protocol de colaborare, am intervenit împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi am identificat în incinta muzeului un element de muniţie, neexplodat, care datează din perioada celui De-al Doilea Război Mondial şi pe care l-am ridicat în vederea distrugerii”, ne-a declarat  un agent din cadrul SAS al IPJ Argeş. Proiectilul exploziv a fost ridicat cu mare atenţie de pirotehnişti după care fost transportat în condiţii speciale şi depozitat în siguranţă în depozitul de muniţie al ISU Argeş, până la momentul în care va fi distrus. „Am executat o misiune de asanare, verificare şi ridicare a muniţiei rămase neexplodate din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, în speţă un proiectil exploziv, de calibrul 76 milimetri, cu încărcătură şi focos. Proiectilul a reprezentat un real pericol, putând exploda dacă era manipulat incorect. În funcţie de încărcătură, ar fi putut provoca mari pagube pe o rază de circa 300 - 500 de metri. A fost ridicat şi transportat la depozitul special amenajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea distrugerii. Am verificat zona în care a fost găsită bomba, nu am avut alte surprize”, au precizat specialiştii din cadrul ISU Argeş.  Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK