Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Cât tupeu, combinat cu lene și sfidare, la un echipaj al Poliției Române

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 3054

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Decembrie_2447_79908460_2471211816539989_6691454383109963776_n.jpgObrăznicie de polițiști fomiști, cu dureri în cot de pavajul din Piaţa Primăriei, de care Liviu Ţâroiu are atâta grijă încât nu s-a îndurat să monteze un brad în centru, de sărbători. În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00:30 – 01:00, o maşină a Poliţiei a tăiat Piaţa Primăriei, cu o direcţie precisă: fast-food-ul de la parterul „blocului rechinilor”, care funcţionează lângă florăria din laterala imobilului. Întrucât ploua, poliţiştii aflaţi în timpul serviciului au parcat, cu o obrăznicie fantastică, la uşa magazinului, unde maşina de Poliţie a staţionat cât timp agenţii şi-au astâmpărat foamea.

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Decembrie_2447_79903330_2471211726539998_6646871810828664832_n.jpgDupă ce au savurat cina nocturnă, poliţiştii s-au urcat în maşină şi au traversat din nou Piaţa Primăriei, prin faţa instituţiei, moment în care au remarcat că sunt filmaţi. Au oprit, au coborât şi s-au îndreptat glonţ către tânărul care nu s-a lăsat intimidat de grosolăniile din repertoriul poliţiştilor. „Hai să-ţi iau un sandviş, că pari fomist!”, l-a abordat un agent pe tânăr, care, bineînţeles, l-a refuzat. „Hai să-ţi dau 10 lei, că, dacă stai noaptea în faţa Primăriei, sigur eşti un sărăntoc!”, a continuat cu neruşinare agentul.

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Decembrie_2447_79898960_2471211773206660_6285073798857228288_n.jpgÎntrucât cel care i-a surprins în „acţiune” nu ceda, poliţistul a urcat suma la 100 lei, în contul filmării, pe care tânărul a refuzat să i-o vândă. Motivaţia echipajului de a da ture prin Piaţa Primăriei cu maşina Poliţiei a fost că în zonă nu există niciun indicator care să interzică circulaţia, prin urmare, poate intra oricine.

The most visited gambling websites in The UK