Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Ursul rămâne specie protejată, dar vor putea fi împuşcaţi cei periculoşi

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 872

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Decembrie_2444_40.jpg

Proiectul de lege privind vânătoarea şi protecţia

fondului cinegetic, aprobat în Camera Deputaţilor

Veşti bune, dar şi mai puţin bune, pentru sătenii din localităţile din nordul judeţului Argeş terorizaţi de atacurile animalelor sălbatice, în special urşi şi mistreţi.  Cu 252 de voturi pentru şi 9 abţineri, Parlamentul a adoptat, miercuri, Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic care prevede, între altele, acordarea de despăgubiri victimelor atacurilor urşilor şi mistreţilor. De asemenea, autorităţile vor putea să reloce urşii sau să îi ucidă, dar asta doar în cazul celor periculoşi, fiind eliminată prevederea adoptată de Senat în luna septembrie care permitea vânătoarea de urşi pentru cinci ani. Ursul rămâne astfel o specie protejată.

Potrivit proiectului de lege, au fost modificate noţiunile de „vânătoare” şi „vânător” şi a trecut în sarcina administratorului faunei cinegetice obligaţia de a stabili modelul-cadru al acordului de colaborare între gestionarul fondului cinegetic şi unităţile administrativ-teritoriale, scrie Agerpres. Totodată, pe porţiunea drum pe care s-au produs accidente din cauza animalelor sălbatice, daunele vor fi plătite de administratorul drumului, în condiţiile în care nu acesta nu a montat indicatoare, iar primăria din acea zonă trebuie să plătească daune şi despăgubiri persoanelor ce au avut de suferit din cauza atacurilor unor animale sălbatice. Autorităţile trebuie să ţină o evidenţă despre numărul real al urşilor de pe teritoriul ţării noaste, în condiţiile în care, până în prezent, cifrele sunt aleatorii. Legea va ajunge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare de îndată ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Activiştii de mediu susţin că acest proiect de lege este favorabil celor care râvnesc la trofee de vânătoare. 

„Ursul rămâne strict protejat, însă ne-am ales cu o altă capcană şi am simţit presiunea care vine din partea industriei trofeelor de vânătoare încă de săptămâna trecuta la ministerul Mediului când s-a reunit grupul de lucru pentru carnivore mari, inclusiv urşi. Capcana apare sub forma acestor cote de prevenţie şi pe fondul unei manipulări în masă a acestor vânători cu interes de trofeu. Atacuri ale urşilor au fost de când lumea şi pământul, nu este ceva nou, însă s-au inflamat spiritele în mod artificial şi exagerat şi acum a ajuns la o situaţie istorică fără precedent în care specia urs este persecutată la maxim”, a declarat pentru postul de televiziune Digi24 Gabriel Păun, activist Agent Green. Vă reamintim că urşii au făcut ravagii în comunele din nord-estul judeţului Argeş, cele mai afectate fiind localităţile Rucăr şi Dâmbovicioara, unde fiarele au omorât, numai în acest an, zeci de animale domestice, iar proprietarii acestora nu au primit niciun leu despăgubire. Sătui să tot aştepte promisiunile autorităţilor, rucărenii au organizat în luna noiembrie un miting de amploare, însă, rămâne de văzut ce efecte va avea noua lege a vânătorii asupra urşilor din localitate. Ama IVAN

The most visited gambling websites in The UK