Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” aniversează 125 de ani de activitate

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 933

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Octombrie_2427_Clipboard05.jpgAnul acesta, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” sărbătoreşte 125 de ani de activitate neîntreruptă. Cu această ocazie, va fi organizată sâmbătă, 19 octombrie 2019, o ceremonie, la care sunt invitaţi să participe foşti elevi şi cadre didactice ale liceului.

Înfiinţarea în luna octombrie, 1894, a Gimnaziului Clasic din Câmpulungul Basarabilor, cel mai vechi oraş medieval românesc dintre Carpaţi şi Dunăre, avea loc o dată cu valul renaşterii spirituale ce a urmat Revoluţiei de la 1848. Şcoala a luat naştere în oraşul unor priorităţi din cultura naţională, Scrisoarea boierului Neacşu Lupa, din Câmpulung, către judele Braşovului (1521), prima carte în Limba Română (1642) şi prima şcoala publică în Limba Română (1669). Lăcaşul de învăţământ, ridicat în imediata vecinătate a cetăţii şi Bisericii legendarului „Negru Vodă”, a luat numele cărturarului luminist, Dinicu Golescu. 

Aniversare cu fast la împlinirea a 100 de ani de existenţă

O aniversare cu fast a avut loc în 1994, când Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, din prima cetate de scaun a Ţării Româneşti, Câmpulung Muscel, a împlinit venerabila vârstă centenară. Atunci, a avut loc o întâlnire plină de emoţii a generaţiilor de dascăli şi învăţăcei, fiind ocazie a rememorării personalităţii unor profesori, ca Ion D. Ţicăloiu, Roza del Conte, Gheorghe Şapcaliu, Dumitru Baciu, Ion Hurdubeţiu, Ion Popescu Piscu, Ecaterina Băjan şi mulţi alţii, de la care a pornit lumina culturii răspândită apoi prin cei 11 mii de absolvenţi, dăruiţi ţării şi lumii, în primii 100 de ani. La centenarul de acum 25 de ani, au mai fost enumeraţi poetul şi matematicianului Ion Barbu, profesor doctor docent Ion Simionescu, bibliolog, dramaturgul Tudor Muşatescu, antropologul Vasile Caramelea, poetul şi actorul Emil Bota, patriarhul Iustin Moisescu.

Revederea de la împlinirea celor 100 de ani a fost onorată de primarul de atunci al Câmpulungului, Gheorghe Oancea, subprefectul Gheorghe Davidescu şi inspectorul şcolar general Gheorghe Lungoci.

În amfiteatrul liceului s-au regăsit şi şi-au adresat cuvinte de mare căldură sufletească foştii şi actualii profesori, elevii de altădată şi tinerele speranţe ale şcolii. Au fost primite cu bucurie mesajele preşedintelui Ion Iliescu, ministrului Învăţământului, Liviu Maior, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş şi ale Primăriei. 

Holul liceului a oferit, prin expoziţia de ilustrate, filatelie, numismatică şi arheologie, imaginea de altădată a oraşului şi ţinutului muscelean, o parte din colecţia inginerului Gheorghe Chiţa, fost absolvent al liceului. A fost lansată o monografie, „La un secol „Dinicu Golescu” Câmpulung Muscel (1894-1994)”, plus o insignă aniversară. Întâlnirea din amfiteatru a debutat cu intonarea Imnului de Stat. 

Directorul Gheorghe Vocilă a evocat numele a zeci de foşti elevi, unii dintre ei chiar au relatat despre şcoală, cum ar fi Ion D. Ţicăloiu, doctor în Filologie în Germania, Gheorghe Băcanu, ajunşi mai târziu profesori şi directori ai liceului; Alexandru Muşatescu, tatăl marelui dramaturg Tudor Muşatescu, licenţiat în Limbi Clasice; Paul Coculescu, licenţiat în Ştiinţe Matematice; Ion Nicolaescu Bugheanu, profesor de Geografie; Ion Ursu Soricu, poet, profesor de Limba Română; Ion Hurdubeţiu, doctor în Istorie la Munchen; Ion Chirovici, Alexandru Bera, Sigismund Crijevscki, Gheorghe Mitu, Ion Popescu Piscu, Aurel Tipa, Ecaterian Băjan şi alţii. Pentru că mulţi erau trecuţi în lumea umbrelor, a fost ţinut un moment de reculegere, mai ales că au existat mulţi profesori şi elevi, care şi-au jertfit viaţa în cele două Războaie Mondiale.

Fostă absolventă în anul centenar, Diana Bănăţeanu, acum prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, le-a transmis celor din sală: „Când clopoţelul, anunţând începutul sau sfârşitul recreaţiei, nu voi mai tremura, pentru că s-a deschis catalogul la pagina mea şi, oricât de bine ştiam lecţia, în momentele acelea, mi se părea că nu este suficient. Am plecat uniţi, prin ceea ce am lăsat aici, liceul nostru. Suntem ca o familie, noi, câmpulungenii, noi, absolvenţii Liceului „Dinicu Golescu”. Vreau să mulţumesc tuturor celor ce mi-au dat posibilitatea ca, în numele meu şi al colegilor mei, „Promoţia Centenară”, să aduc astăzi, aici, un pios omagiu tuturor şi respect pentru miile de absolvenţi răspândiţi în întreaga ţară şi chiar peste hotare, lăsând porţi deschise generaţiilor viitoare.”

Un alt spech a fost al elevei Ruxandra Albu, acum medic primar Obstetrică-Ginecologie, doctor în ştiinţe medicale şi asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”: „M-aş adresa bunului locaş de învăţătură, cu smerenia şi recunoştinţa învăţăcelului pentru dascălul său: La mulţi ani!, liceului, mulţi ani şi buni să adaugi celor 100 pe care-i sărbătorim acum! Să străbaţi timpul cu aceeaşi demnitate, cu aceeaşi tinereţe şi vigoare cu care ai semnat pe frontispiciul acestui veac! Generaţia mea este mândră că a văzut lumina zilei în chiar locul în care s-a semnat certificatul existenţei Limbii Române, la 1521. În acest cuib de vulturi ai Basarabilor, întemeietori de ţară, Matei Basarab a poruncit punerea sub teascuri a primelor cărţi, care au trecut Dunărea până în Balcani şi Carpaţii până în Transilvania.”

Festivităţile de acum 25 de ani s-au încheiat prin dezvelirea bustului marelui ctitor de şcoală românească, Dinicu Golescu, operă a artistului plastic Radu Adrian.

„Dinicu” formează tineri ca cetăţeni europeni, educaţi în spiritul toleranţei, multiculturalismului şi al democraţiei

Destinul şcolii, în anii care au urmat înfiinţării în 1894, s-a împletit cu cel al intelectualităţii din această parte de ţară, definit prin calitate, exigenţă şi responsabilitate. În acest climat, încă de la primele promoţii, au răsărit eminenţe ca Dan Barbilian, creatorul de mai târziu în ştiinţele Matematică şi poetul cu pseudonimul Ion Barbu; Tudor Muşatescu, dramaturg şi umanist; Dan Simionescu, academician, profesor universitar; Dimitrie Măţăuanu, sculptor; Ionescu Berechet, arhitect; Eugen Proca, profesor doctor docent, ministru al Sănătăţii; Emil Bota, poet, artist emerit; Mircea Muşatescu, actor al Teatrului „Ion Creangă”; Raluca Ioana Van Staden, profesor Chimie şi inventator; Ion Jinga, ambasador şi diplomat de carieră.

Prestanţa profesorilor şi rezultatele excepţionale ale elevilor la examene şi concursuri au făcut ca în anul 2001, liceul să devină Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”.

Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” îşi urmăreşte permanent viziunea, aceea de a se menţine lider în materie de instrucţie şi educaţie de excelenţă, formând tineri cu profil european, capabili să parcurgă cu succes rute academice şi să participe activ la viaţa comunităţii. Cu dăruire, cu profesionalism şi responsabilitate, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” instruieşte şi educă elevii, oferind servicii educaţionale de calitate, beneficiind de un corp profesional competitiv, de oferte educaţionale atractive, şi de un climat de muncă stimulativ. Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” oferă fiecărui elev posibilitatea de a se forma pe o rută personală, de a obţine performanţe ridicate în funcţie de interese şi aptitudini, de a-şi continua studiile în forme de învăţământ superior, de a se integra în societate, formarea tinerilor ca cetăţeni europeni, educaţi în spiritul toleranţei, multiculturalismului şi al democraţiei. “E.M.”

The most visited gambling websites in The UK