Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Singura candidată la concursul de arhitect şef la Primărie a ales să nu se prezinte la testare

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 515

În ediţia trecută, vă relatam că la concursul organizat de Primăria Câmpulung pentru angajarea arhitectului şef al municipiului s-a înscris o singură candidată. Arhitecta Anca Mihaela Coşa trebuia să susţină proba scrisă a concursului, după ce i-a fost acceptat dosarul, chiar marţi, 8 octombrie. Dar aceasta a ales să nu se prezinte din motivele pe care vi le prezentăm în continuare.

„Arhitectul-şef desfăşoară o activitate de interes public, ale cărui scopuri principale sunt dezvoltarea durabilă a comunităţii, coordonarea activităţilor de dezvoltare teritorială, amenajarea teritoriului şi urbanism, protejarea valorilor de patrimoniu şi a calităţii arhitecturale la nivelul unităţii administrativ-teritoriale”, menţionează art. 36. alin 1) al Legii 350/2001, privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul. Conform aceleiaşi legi, Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare spaţială, durabilă şi integrată, pe termen scurt, mediu şi lung. De asemenea, Urbanismul urmăreşte stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi rurale, în acord cu potenţialul economic, social, cultural şi teritorial al acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor. Obiectivele principale ale Amenajării Teritoriului, sunt următoarele:

a)dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului acestora;

b)îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane;

c)gestionarea în spiritul dezvoltării durabile a peisajului, componentă de bază a patrimoniului natural şi cultural şi a resurselor naturale;

d)utilizarea raţională a teritoriului, prin limitarea extinderii necontrolate a localităţilor şi conservarea terenurilor agricole fertile;

e)conservarea şi dezvoltarea diversităţii culturale.

Nu am susţinut astăzi (nr. marţi, 8 octombrie) examenul pentru ocuparea postului de arhitect şef al municipiului Câmpulung, deşi eram singura candidată. Am contestat comisia de examinare. Nici unul dintre membri nu era arhitect. Nici unul dintre aceştia nu avea măcar studii tehnice în domeniul construcţiilor. Nu mi-au făcut cunoscută, deşi am cerut să văd, dispoziţia primarului municipiului Câmpulung prin care sunt numite în comisie acele persoane care nu au curajul să-şi menţioneze numele în clar pe foaia cu subiectele de examen, ci scriind semnături indescifrabile... În domeniul nostru, prin Legea 50/1990, privind lucrările de construcţii, se consideră caz penal, atunci când semnezi pentru alte specializări pentru care nu ai diplomă universitară. Cum poţi să-ţi asumi, să faci subiecte de examen şi să verifici răspunsuri în alte domenii. Ne miram că un italian poate pretinde că face operaţii chirurgicale estetice, dar funcţionari publici cu grade atât de mari pretind că pot examina cunoştinţele unui arhitect...

Îmi pare rău de Câmpulung! Îmi pare rău că nu pot să-l ajut! Cu o zonă protejată de valoare naţională excepţională, cu un centru istoric ansamblu urban monument istoric, cu faptul că Letopiseţul Ţării Româneşti începe cu Câmpulungul, cu povestea despre prima întemeiere a Ţării Româneşti, cu primul document în limba română ce vorbea despre corăbii ce urcau pe Dunăre, în acelaşi an când Magellan înconjura Pământul, oraşul acesta ar bucura milioane de vizitatori anual, iar câmpulungenii nu ar putea face faţă necesarului de servicii în turism. Să nu mai menţionăm că ne aflăm situaţi pe drumul ce trece Carpaţii prin culoarul Rucăr-Bran, unde se află situată destinaţia turistică numărul 1 a României - Castelul Bran, iar drumul naţional DN 73 leagă, până la urmă, două din puţinele noastre autostrăzi.

Priviţi, însă, în jurul vostru Câmpulungul care ne înconjoară şi ne constituie localitatea de domiciliu...

Priviţi ziarele ce denigrează permanent imaginea... acum o săptămână, prin declaraţii de presă, se anunţa că postul de arhitect şef va rămâne neocupat pe 10 octombrie 2019...

Încă rezist pentru că sunt mamă. Trebuie să dau un exemplu copiilor mei şi copiilor Câmpulungului, continuând să le spun poveşti despre vremuri de glorie...

Contestaţia am adresat-o şi către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici din România, care va fi obligată să trimită un reprezentant să cerceteze... situaţia de la Câmpulung.

Până atunci... examenul continuă, cu acelaşi candidat, ce blochează organizarea unui alt concurs... până la vremuri mai bune, când cineva va vrea să respecte citatele de lege prezentate la început!

Cu optimism, arhitect Anca Mihaela Coşa, doctorand în Urbanism al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti.”

 

The most visited gambling websites in The UK