Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Cătălin Manta şi Cristian Hristu Dică au pierdut procesele de la CEDO

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Octombrie_2424_Clipboard06.jpg

Doi primari din Muscel au încercat să-şi găsească dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, considerând că deciziile luate în România de Agenţia Naţională de Integritate şi instanţele de judecată i-au nedreptăţit. Vorbim despre edilii Cătălin Manta, de la Albeştii de Muscel, şi Cristian Dică Hristu, de la Vlădeşti, care, în timpul mandatelor de aleşi locali, au fost găsiţi în stare de incompatibilitate şi conflict de interese. Cei doi au aflat verdictul CEDO de curând, veştile de la Strasbourg nefiind unele îmbucurătoare.

Reamintim că primarul Cătălin Manta a fost declarat de Agenţia Naţională de Integritate ca fiind în conflict de interese în anul 2012, după ce, aflându-se în postura de vicepreşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri Albeştii de Muscel, dar, totodată, şi în cea de viceprimar, a participat la şedinţe ale Consiliului Local în care s-a deliberat şi s-a aprobat un proiect de hotărâre vizând asociaţia. Urmaşul lui Ionel Năftănăilă la cârma Primăriei, pe care a părăsit-o la un moment dat, fiind demis, a contestat în instanţă decizia ANI şi a ajuns cu procesele până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a pierdut pe motiv că nu a timbrat acţiunea. Dovedind ulterior că taxa a fost achitată, primarul muscelean a revenit în funcţie, dar a şi dat statul român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cazul său a fost soluţionat pe 26 septembrie de un complet format din trei judecători. Cum în februarie 2019 s-a rezolvat problema cu netimbrarea acţiunii în termen, deci cauza rămânând fără obiect, aceasta a fost respinsă de CEDO. Aceeaşi soartă a avut-o şi primarul din Vlădeşti, în cârca sa fiind pus, în 2015, un conflict de interese administrativ şi penal. Cristian Dică Hristu s-a adresat şi el la CEDO, mai ales că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut valabilitatea deciziei ANI. Edilul nu a depus la instanţa europeană copii ale hotărârilor judecătoreşti din România, dar a precizat în demersul către Strasbourg că faptele care au determinat constatarea celor de la Agenţia Naţională de Integritate nu mai sunt incriminate de legea penală, ba chiar că ar fi fost cercetat de două ori pentru aceeaşi faptă. Solicitarea sa de la CEDO a fost respinsă, deoarece Curtea a considerat că Cristian Dică Hristu nu a fost subiectul unei acuzaţii penale în sensul precizat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ama IVAN

Evenimentul Muscelean