Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

„Colecţii şi colecţionari”, mărturie a pasiunii unor musceleni de a purta trecutul în viitor

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 392

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_August_2412_Clipboard07.jpg„Colecţii şi colecţionari” s-au reunit marţi, 20 august 2019, în holul central al Muzeului Municipal, prin grija clubului muscelean de pasionaţi de „memorii” încorporate de o medalie, o monedă, un timbru, o carte poştală sau chiar o cutie de chibrituri. Interesantul vernisaj al unei expoziţii, pe care ar fi bine să o vizionaţi, fiind disponibilă celor interesaţi de obiecte inedite în perioada august-septembrie, a reprezentat rezultatul colaborării Clubului Colecţionarilor Musceleni şi instituţia de cultură principală a Câmpulungului. Lipsa de spaţiu care afectează activitatea Secţiei de Istorie, limitată de proprietar, Ministerul de Finanţe, la o suprafaţă total nesatisfăcătoare, nu a permis amploarea dorită de organizatori, care au ce arăta muscelenilor. Vitrinele şi panourile pregătite pentru acţiunea de acum patru zile reprezintă o mică parte a „avuţiei” strânse într-o viaţă de om pasionat de frânturi ale trecutului, despre care generaţiile prezentului află datorită lor. Datorită colecţionarilor de istorie, geografie, artă, economie, sport şi lista domeniilor care au inspirat simbolurile admirate cu nesaţ rămâne deschisă. Dar  selecţia pieselor care şi-au găsit loc în cadrul expoziţiei desfăşurate cât a permis „logistica” Muzeului a satisfăcut prin raritatea lor, migala execuţiei, vârsta şi epoca reflectată. Lucru cu adevărat de calitate, savurat atât cu ochiul, cât şi cu urechea, graţie istorisirilor colecţionarilor pregătiţi şi cu prezentări verbale ale exponatelor personale. 

Trecutul, transmis mai departe graţie memoriei încorporate de colecţiile strânse într-o viaţă de om  

Cei şapte cărora li se datorează prima manifestare notabilă la reluarea calendarului de evenimente culturale, după încheierea vacanţei de vară, şi obiectele reunite sub titulatura „Colecţii şi colecţionari” sunt: Niculae Bragă, prezent cu cele mai multe şi variate piese, însoţite de documentaţii atotcuprinzătoare - numismatică, plachete carnaval şi medalii; Mihai Pestriţu - numismatică, filatelie; Florin Mărcuşanu - filatelie; Nicolae Alexandru Mihăilă - filumenie; Gheorghe Ciolcă - cartofilie; Constantin Agricola Miu - vederi; Marius Ovidiu Bascacov - machete auto.

Aşezarea acestora într-o expoziţie pe care ar fi păcat s-o rataţi a fost posibilă cu ajutorul muzeografului Consuela Grecu, al cărei sprijin a fost menţionat alături de cel al directorului Alexandru Oprea, căruia i-a aparţinut mesajul de introducere a evenimentului, în calitate de gazdă. „Colecţiile, din punctul meu de vedere, sunt mai puţin hobby şi mai mult memorie. Colecţia înseamnă memorie, înseamnă ceea ce adunăm şi dăm mai departe. Într-o formă sau alta, din punct de vedere spiritual, din punct de vedere material, dar este o formă de colectare a unui trecut. Care, într-o formulă fericită, va fi dus mai departe. Părerea mea este că primul colecţionar a fost undeva în Epoca de Piatră, când o persoană a luat de pe jos o piatră, s-a uitat la ea, a văzut că este deosebită, fie estetic, fie artistic, fie diferită de orice ştia şi a păstrat-o. Ce-a făcut mai departe cu ea nu ştim. În istoria colecţiilor, prima documentare este de la Suetonius, istoricul roman, care spunea că împăratul Octavian August colecţiona toate monedele cunoscute şi le oferea favoriţilor în timpul sărbătorilor. Dar demersul de a colecţiona este o componentă antropologică, ce ne defineşte ca specie. Indiferent că este vorba despre calitatea artistică, cea inedită, important este că încercăm să prezervăm. Din acest punct de vedere, nu pot decât să salut cu foarte multă căldură iniţiativa de a se reînfiinţa Clubul Colecţionarilor Musceleni, pentru că este o formă de prezervare a memoriei. Nu întâmplător are loc la Muzeul de Istorie acest vernisaj, cele două funcţii, ale muzeului şi colecţionarilor, fiind complementare. Fiecare încercăm să păstrăm ceva şi, cu puţin noroc, să ducem mai departe.”, a afirmat directorul Alexandru Oprea. 

La nivel de regiune, nu există un club al colecţionarilor mai mare decât cel reînfiinţat în Muscel 

Tot ca un fel de gazdă, de data aceasta, a evenimentului, nu a locaşului în care s-a derulat vernisajul, Nicolae Alexandru Mihăilă a transmis mulţumiri în numele colecţionarilor musceleni, iniţiatori, alături de el, ai expoziţiei îmbelşugate prin diversitatea şi preţiozitatea materialelor expuse. „Toate colecţiile încorporează o anume faţetă a istoriei, a geografiei şi a culturii locului din care provin exponatele. Astăzi (n.r. marţi, 20 august 2019), sunt prezente sub ochii dumneavoastră colecţii numismatice, colecţii filatelice, colecţii inedite de medalii-carnaval, colecţii de filumenie, carte poştală veche şi vederi vechi. Dacă spaţiul ne-ar fi îngăduit ceva mai mult, puteam să expunem şi alte obiecte interesante ale membrilor clubului şi colecţionarilor musceleni.”, a precizat reprezentantul Clubului Colecţionarilor Musceleni, care a avut pentru publicul participant o scurtă prezentare a asocierii de pasionaţi care împărtăşesc aceeaşi preocupare.

„Numărul colecţionarilor din Muscel este foarte mare. Din cunoştinţa noastră, nu există, în acest moment, un club mai mare decât cel din Câmpulung Muscel. Nu vreau să apară ca o laudă de sine. Înainte de a reînfiinţa acest club al colecţionarilor, ne-am consultat să vedem cam pe unde putem fi. Cel puţin la nivel regional - mă refer la câteva judeţe -, nu am găsit o coeziune de acest fel între colecţionarii din judeţele respective. Există o Federaţie Naţională a Colecţionarilor, în care ne-am înscris şi sunt tare curios să facem un schimb de opinii, chiar şi un schimb de colecţii sau proiecte culturale comune.”, a conchis Nicolae Alexandru Mihăilă, după care fiecare expozant şi-a descris colecţia, însoţită de amănunte interesante din istoria reflectată de piesele salvate de la dispariţie. 

Magda BĂNCESCU

The most visited gambling websites in The UK