Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Triplă sărbătoare: 50 de ani, Clubul ARO, 45 de ani, „Plaiuri Muscelene” şi 20 de ani în funcţie, Sergiu Cicu

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 531

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Mai_2383_Clipboard06.jpgSărbătorirea celor 50 de ani împliniţi de Clubul ARO a fost completată cu alte două momente emoţionante pentru instituţie şi personalul ei: 45 de ani de activitate a Ansamblului „Plaiuri Muscelene” şi 20 de ani de când Sergiu Cicu ocupă funcţia de director. Toate cele trei aniversări au fost unite într-un eveniment deosebit, care a adus un public numeros în sala de spectacole, pentru a viziona un program ce a cuprins o secţiune populară şi una de muzică uşoară, asigurată de una dintre cele mai bune voci masculine a României. Câmpulungeanul Marcel Pavel i-a fost alături lui Sergiu Cicu, nu numai în seara evenimentului, la care a fost invitat să susţină un recital special, ci în decursul celor două decenii trecute de când Casa de Cultură a Sindicatelor se află sub conducerea sa. Iubitul interpret a împărtăşit tuturor românilor bucuria de a fi fost părtaş jubileului instituţiei de cultură, postând o fotografie cu placheta aniversară primită la Câmpulung. „În această seară, am primit o distincţie din partea domnului Sergiu Cicu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Câmpulung Muscel, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înfiinţare. Respect şi preţuire! P.S. Câmpulung Muscel, oraşul copilăriei mele!”

Schimb de distincţii între directorul Cicu şi apropiaţii săi 

În aceeaşi manieră apreciativă la adresa instituţiei şi a directorului său s-au exprimat toţi invitaţii lui Sergiu Cicu, nominalizaţi ca parteneri statornici, cărora le-au fost înmânate simboluri care să le amintească de manifestarea omagială. Emoţia s-a simţit în discursul de „bun venit” al celui mai longeviv director, care, pe 14 aprilie 2019, a împlinit 20 de ani de când se află în funcţie. Mai emoţionat s-a dovedit a fi Puiu Tarbă, „un prieten drag şi vechi, împreună cu care am dus amarul de ani buni, din ’79-’80”, coregraful Ansamblului „Plaiuri Muscelene”, alături de care Sergiu Cicu a oficiat ceremonialul premierii colaboratorilor apropiaţi. Prima medalie aniversară a fost atribuită administraţiei publice locale şi lui Liviu Ţâroiu, pentru suportul, inclusiv financiar, acordat manifestărilor organizate de Casa de Cultură. „Chiar sunt legat de Casa de Cultură, nemaivorbind că este acolo tovarăşul preşedinte de la Sindicat, care a făcut această Casă de Cultură. Mă uit la muzicieni şi pe majoritatea îi cunosc, cu ei am şi cântat şi dansat şi în altă parte. Îl văd şi pe Teşileanu, care mi-a fost ca un frate mai mare, antrenor de dans, când eram la liceu. Am un suflet plin de bucurie că sunt alături de ei. Trebuie să spunem că această activitate de cultură n-o fac decât pasionaţii. Să nu credeţi că este o slujbă. Dacă nu-şi doresc, dacă nu sunt oameni de cultură, cu pasiune, nu vor reuşi niciodată. Câmpulungul are un mare noroc: că avem mulţi oameni de cultură. Eu provin dintr-o familie din Corbi, unde rudele mele au fost oameni pasionaţi de dans, de muzică. Fără ei, această activitate n-ar fi ajuns la nivelul la care este.”, le-a împărtăşit sărbătoriţilor primarul, care le-a întors gestul, înmânând o plachetă de onoare pentru jumătatea de secol de activitate a Clubului ARO. „Abia aşteptăm să vă luăm la noi!”, a fost vorba de final a lui Ţâroiu, care a pus pe gânduri asistenţa.   

I-a urmat la microfon senatorul Gheorghe Marin, căruia Sergiu Cicu i-a strecurat o rugăminte legată de accelerarea adoptării Legii patrimoniului. „Nu foarte multe instituţii de cultură au reuşit să ajungă la 50 de ani şi nu mulţi directori au împlinit 20 de ani în funcţie. Ne-am maturizat şi cred că putem să facem mai multe. Am participat la foarte multe momente din activitatea Casei de Cultură şi este o performanţă ce s-a realizat aici. Să sperăm că în continuare se vor produce lucruri mult mai bune, şi din punct de vedere material, al îmbunătăţirii condiţiilor. Cred eu că ar trebui un sprijin mai substanţial, dacă ne gândim la importanţa culturii.”, a transmis senatorul Marin. 

Pentru prietenul şi „fratele său mai mare”, Sergiu Cicu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Simona Brătulescu, şi-a întrerupt relaxarea la munte şi a venit la Câmpulung, ca să petreacă alături de musceleni. „De data aceasta, nu am o calitate oficială, n-am vrut să fiu alături de dumneavoastră în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, ci am vrut să fiu sora mai mică a lui Sergiu Cicu, pe care astăzi îl sărbătorim. După 20 de ani de activitate, eşti la fel de frumos, la fel de preţios şi suntem cu sufletul alături de tine. La Mulţi Ani echipei!”, a urat Simona Brătulescu colectivului aflat în sărbătoare. 

Dintre partenerii de evenimente realizate în comun, i-au fost alături prietenului Sergiu Cicu plutonierul major Luigi Toma, şeful Cercului Militar Câmpulung, Carmen Bârloiu, preşedintele Clubului Lions Negru Vodă Câmpulung, Adrian Popa, directorul Muscel TV. Cu toţii au transmis mesaje de felicitare şi au acordat simboluri din partea instituţiilor pe care le reprezintă - diplome de excelenţă sau de fidelitate -, pentru a rămâne ca amintire, peste ani, în colecţia de trofee a instituţiei. 

Ultimele două distincţii ale serii, înainte de spectacolul aşteptat de câmpulungeni, au ajuns la Marin Văcărelu, vicepreşedintele Colegiului Coregrafilor din România, care se ţine de două ori pe an, la Buşteni, unde, în 2019, s-au adunat 180 de instructori coregrafi din ţară, printre care şi Puiu Tarbă, şi la Lucian Goiana, alături de Ansamblul „Plaiuri Muscelene”, vreme de peste 30 de ani. Momentul recompensării dirijorului a fost umbrit de tristeţea pierderii fratelui, Marcel Goiana, şi el fost dirijor al ansamblului. Special a fost lăsat la finalul părţii oficiale profesorul Constantin Ticuleanu, preşedintele Festivalului de Romanţe şi Poezie „Rapsodii de Toamnă”, recompensat cu placheta de onoare, pentru a încheia festivitatea într-o notă deosebită. Magda BĂNCESCU

The most visited gambling websites in The UK