Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Şeful DIICOT Argeş se pensionează

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 996

 

Procurorul şef al Serviciului Teritorial DIICOT Argeş-Vâlcea vrea să se pensioneze la numai 53 de ani. Valentin Preoteasa a depus cererea de eliberare din funcţie începând cu data de 1 ianuarie 2019. „Am decis ca după atâţia ani de muncă să mă odihnesc. Fac naveta zilnic între Vâlcea şi Piteşti, iar familia mă vrea aproape. Am obosit şi da, sunt dezamăgit! Dar dincolo de toate acestea, cred că este important să lăsăm locul tinerilor bine pregătiţi, care vin din spate şi vor să demonstreze ceea ce pot. Există acel entuziasm al vârstei care face casă bună cu pregătirea profesională bună şi am încredere că vor avea rezultate din cele mai bune”, a declarat Valentin Preoteasa redactorilor de la săptămânalul „Ancheta”. Se pare că cel care are cele mai mari şanse să fie succesorul lui Preoteasa este procurorul Săndel Boţoghină. 

Aşa cum consemnează „Ancheta”, cazul sclavilor de la Berevoeşti a reprezentat, poate, cel mai răsunător dosar anchetat de echipa de procurori DIICOT şi poliţiştii de la Crima Organizată, coordonată de procurorul şef Valentin Preoteasa. Succesul a venit după luni de muncă sub acoperire, sacrificii din partea întregii echipe operaţionale, un dosar greu, cu totul aparte. O altă cauză importantă a fost anihilarea proxeneţilor argeşeni, care operau în Belgia, Anglia, România, Croaţia, Elveţia şi Cehia. Acestora se adaugă încă multe altele aflate în instrumentare sau deja trimise în judecată pentru spălare de bani, trafic de carne vie sau criminalitate informatică.

În 2013, Valentin Preoteasa a înlocuit-o pe Mihaela Olaru în fruntea DIICOT Argeş, într-o primă fază, prin delegaţie de şase luni, după care, prin trecerea examenului, care l-a confirmat pe acest post.

Procurorul Săndel Boţoghină, despre care se spune că va fi succesorul lui Preoteasa, este cel care, în anul 2013, a devenit cunoscut la nivel naţional, după ce a finalizat cel mai mare dosar de contrabandă cu alcool din Argeş, în care prejudiciul a fost stabilit la 2 milioane de euro. Are o pregătire profesională de necontestat, activând de-a lungul timpului atât la DIICOT şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, dar şi la DNA Piteşti. „E.M.”

 

The most visited gambling websites in The UK