Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Ultima shură pentru militarii musceleni

  • Written by Diana BUMBENECI
  • Hits: 1053

b_400_250_16777215_10_images_2309_shura-militari-muscelni.jpgChiar dacă o parte dintre militarii musceleni au venit deja acasă, cei care au rămas au preluat toate responsabilităţile din Teatrul de Operaţii din Afganistan, iar împreună cu Batalionul de la Bistriţa, care va rămâne, din luna septembrie, în locul câmpulungenilor, execută misiuni la fel de ample ca la început. Zilele trecute, militarii Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” au executat în Kandahar ultima activitate de tip „shură”.

Baza Militară Aeriană Kandahar din Afganistan este locul unde, timp de şase luni, militarii din Câmpulung, denumiţi în Afganistan Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor”, alături de partenerii de coaliţie şi în parteneriat cu Forţele de Securitate Naţionale Afgane, execută misiuni pentru sprijinirea Guvernului Republicii Islamice. În Teatrele de Operaţii din Afganistan, misiunile se execută, de cele mai multe ori, în cooperare cu ANDSF. Chiar dacă o parte dintre militarii musceleni au venit deja acasă şi au fost înlocuiţi de militari bistriţeni, cei care au rămas, zi de zi, fac eforturi comune pentru menţinerea unui climat stabil de securitate în aria de responsabilitate. Tocmai din acest motiv au loc frecvent întâlniri centrate pe tema securităţii din zonă, întâlniri de tip shură. 

La ultima shură din districtele pe care Batalionul muscelean le-a avut în responsabilitate de-a lungul misiunii, a participat comandantul batalionului, locotenent - colonel Ionuţ Ilinca, comandantul Batalionului 812 Protecţia Forţei „Şoimii Carpaţilor”, locotenent-colonel Dan Orza, cât şi comandantul Combined Task Force Red Warriors Carpathian Eagles, locotenent - colonel Troy Mills. La aceştia s-au adăugat comandanţii de companii şi de plutoane din cele două batalioane, ei fiind şi cei care au colaborat şi vor colabora direct cu liderii din fiecare district, Dand şi Daman. 

„Misiunea de astăzi a fost diferită prin prisma faptului că am prezentat noii comandanţi de subunităţi ai „Şoimilor Carpaţilor”, liderilor cheie de la conducerea acestui district. Este o misiune foarte importantă şi, în acelaşi timp, una plăcută pentru noi, deoarece avem prilejul de a ne lua „la revedere” de la partenerii afgani, cu care am colaborat foarte bine pe parcursul celor şapte luni de misiune.”, a transmis căpitanul Florin Jianu.

La finalul de shură, militarii musceleni şi-au luat „rămas bun” de la cei doi guvernatori, cu care au colaborat pe timpul misiunii, iar acum s-au despărţit prieteni, lăsând militarii de la Bistriţa să continue buna colaborare. 

„Ne luăm rămas bun de la liderii provinciei. În scurt timp, noi, militarii Batalionului Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor”, ne vom lua „rămas bun” şi de la Afganistan, nu înainte de a le ura şi camarazilor ardeleni: Misiune uşoară!”, acesta a fost mesajul militarilor după ultima misiune de tip shură. 

Pe la jumătatea lunii septembrie, toţi militarii musceleni vor fi deja acasă, reluându-şi activitatea la Batalionul de la Câmpulung, însă, până atunci, în Teatrul de Operaţii din Afganistan, misiunea continuă.

 

sursa MApN

 

The most visited gambling websites in The UK