Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

În ţară, au apărut hotărârile de Consiliu prin care este eliminat acest serviciu public inutil şi costisitor. Primăria trebuie să renunţe la un moft de 24 de miliarde, desfiinţând Poliţia Locală

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 1422

b_400_250_16777215_10_images_2273_politie-locala.jpg

Primarului i-a scăpat cu scrâşnit de măsele o critică la adresa Poliţiei Locale, un serviciu care şi-a demonstrat incontestabila inutilitate în cei aproape opt ani de când încarcă statul de salariaţi ai Primăriei. Şi bugetul local, cu preţul a 24 de miliarde de lei vechi, consumate într-un an cu salarizarea şi funcţionarea unui serviciu public, de care o administraţie chibzuită, cum este cea a municipiului Curtea de Argeş, a considerat că n-are nevoie. S-au convins şi alte primării din ţară, s-au convins şi guvernanţii, nu mai vorbim despre opinia publică, a cărei voce profund nemulţumită de irosirea banului public cu un sector fără folos şi costisitor a stat la baza unor petiţii cetăţeneşti şi hotărâri de Consiliu de desfiinţare a Poliţiei Locale. S-a iscat chiar un curent la nivel naţional, care insistă pe ideea de renunţare la această structură aşa-zis de ordine şi pază, care „înghite” nejustificat fonduri cu toptanul, de vreme ce nu serveşte la nimic. La Câmpulung, risipa de 2,4 milioane de lei, prăpădite cu salariile, bunurile, serviciile şi dotările consumate cu cei 37 de angajaţi, fără a pune la socoteală lucrările de renovare a viitorului sediu de la fosta Şcoală 5, s-ar putea reduce prin amenzile aplicate pentru contravenţiile întâlnite la tot pasul. Dar cum localii nu fac paşi decât prin Primărie, rezultatul este cel care se vede: mizerie cât cuprinde, debandadă în trafic, ţigănie pe exteriorul clădirilor, gălăgie în cartiere şi multe altele, care ţin de competenţa de sancţionare a Poliţiei Locale. Astăzi, vă prezentăm un exemplu care susţine afirmaţia potrivit căreia Câmpulungul, o localitate nedezvoltată, este obligatoriu să se alinieze oraşelor şi municipiilor care au renunţat la acest „moft”. Absenţa poliţiştilor locali de pe străzile municipiului a generat situaţia comică şi absurdă în acelaşi timp, în care tractoristul ADP-ului s-a găsit să dirijeze circulaţia pe cea mai importantă arteră, Negru Vodă. 

Şoferii, aflaţi la mâna tractoristuluiAcum câteva zile, la o oră de vârf, postat în mijlocul şoselei principale, angajatul ADP-ului de pe tractor îndeplinea sarcinile poliţistului local care lipsea, dirijând traficul după cum credea el de cuviinţă. La vederea tractoristului, care avea o dublă sarcină în ziua cu pricina, să conducă utilajul ADP-ului şi să facă pe agentul de circulaţie, totul pentru un sfert din salariul unui comunitar, îmbuibat şi cu normă de hrană, şoferii aflaţi la mâna muncitorului cu aere poliţieneşti au privit ironic situaţia. „Nu ştiam ce face tipul ăsta pe mijlocul drumului şi de ce dă din mână. Mă gândeam că salută pe cineva.”, astfel a sunat un prim comentariu. Ce-i drept, se şi saluta şi era salutat din claxoane, care îl atenţionau cui să dea prioritate. Iar omul se conforma, că doar nu era să-şi refuze cunoştinţele în faţa cărora dădea reprezentaţia!

Ce făceau cei plătiţi pentru atribuţii precum cea luată cu de la sine putere de lucrătorul ADP? Cum acţiunile de greutate ale ADP-ului, în perioada pregătirilor pentru Sărbătorile Pascale, au fost măcelărirea arborilor ornamentali şi umplerea gropilor cu bitum, unii dintre agenţii de teren, cufundaţi într-o contemplaţie a „lucrărilor de artă” ADP-iste, l-au lăsat pe subalternul lui Liviu Popescu să-şi facă de cap în zona Industrialului de jos. Aşadar, localii căscau gura pe sub teii ciopârţiţi, în timp ce camaradului de la Drumuri şi Poduri, stăpân pe tractorul lui, i-au lăsat bucuria de a se simţi stăpân şi pe traficul din această parte a Câmpulungului. Jenant! 

Teoretic, cinci sunt oameni de birou, iar 32 de stradă. Practic, sunt toţi buluc în Primărie   

S-au trezit bocitoarele de serviciu ale Poliţiei Locale să jelească puţinătatea forţelor de teren ale serviciului public, care are şi oameni de birou. Şi de aceea n-ar fi suficienţi poliţiştii din stradă. Nimic mai fals! Teoretic, serviciul nu are decât cinci oameni cu atribuţii „statice”, restul de 32 fiind obligaţi, prin natura sarcinilor, să fie cât mai mobili. În afara Primăriei, nu pe holuri sau în birouri. Mai precis, sunt cantonaţi la „bază” şeful Dragoş Nicolae şi angajaţii de la Compartimentele Protecţia Mediului, Activitate Comercială, cel cu Atribuţii de Evidenţa Persoanelor, Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal. În total, cinci inşi care şi ei ar trebui să coboare în stradă, ca să constate neregulile din domeniile pe care le slujesc, precum tovarăşii de la Compartimentul Circulaţie pe Drumurile Publice şi Compartimentul Ordine, Linişte Publică şi Pază a Bunurilor, primul cu 12 lucrători, al doilea, cu 20. Deci, 32 de oameni de teren nu sunt chiar atât de puţini, cum îi vaită soţiile, părinţii, neamurile şi amicii. 32 sunt o grămadă, chiar împărţiţi pe schimburi, a căror prezenţă am arătat prin exemplul tractoristului aflat „la butoane” cât de tare se simte. Ce-o fi făcând toată ziua ditamai „gloata” de angajaţi, care, efectiv, te jignesc cu neobrăzarea cu care întorc capul când văd o neregulă, cu care ei înşişi încalcă norme de bun simţ, precum vorbitul la telefon în timpul şofatului ori neacordarea priorităţii pietonilor pe „zebră”!         

După cum sunt mulţi, prea mulţi, şi cei de la birouri. Ce hârtii fac zilnic cinci inşi? Ce redactează, ce contabilizează dacă ai lor camarazi cu misiuni stradale nu surprind nimic şi nu dau amenzi? Să mai spunem că din cei 32 de oameni în uniformă sunt câţiva norocoşi care au prins un scaun călduţ în faţa monitoarelor pe care rulează imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Patru, mai precis, care „vegetează” prin rotaţie în faţa ecranului. Cât despre restul… probabil, îşi umplu timpul cu comisioane pentru salariaţi ai Primăriei, rude şi cunoştinţe: transportă cunoscuţi ori bagaje.

În ţară, desfiinţarea Poliţiei Locale este susţinută de cetăţeni, autorităţi, dar şi de Poliţia Naţională  

Nu încape îndoială, pentru amatorismul manifestat şi inactivitatea care l-a făcut inclusiv pe Liviu Ţâroiu să-şi manifeste nemulţumirea - asta pentru că dădea bine pentru el în faţa câmpulungenilor care susţin din impozitele lor un bolovan apăsător - la adresa comunitarilor care, în opt ani de existenţă, n-au prins pe nimeni abandonând câini pe teritoriul Câmpulungului, Poliţia Locală trebuie desfiinţată. Şi nu numai pentru faptul că stă degeaba! Ci pentru cele 24 de miliarde de lei vechi aruncate pe Apa Sâmbetei într-un an, cu care mai bine asfaltezi o stradă. E Vişoiul o ruină cap-coadă - n-are străzi, n-are trotuare - şi noi ţinem în cârcă 37 de salariaţi, cu lefuri de infarct, de parcă suntem asociaţie de caritate cu cei cuibăriţi pe funcţii sigure şi călduţe. 

În ţară, spre deosebire de Câmpulung, unde contribuabilul doarme în papuci, cetăţenii au luat atitudine. La fel şi autorităţile. Iată câteva exemple. Constănţenii au iniţiat o petiţie on-line având ca subiect „Desfiinţarea Poliţiei Locale”, susţinută masiv de opinia publică. La fel, mii de vasluieni au semnat o petiţie on-line, care urmăreşte acelaşi lucru: desfiinţarea Poliţiei Locale în toată ţara, argumentele fiind următoarele. „Cerem abrogarea Legii 155/2010, care conferă primarilor posibilitatea să înfiinţeze propria Poliţie la nivel local. Agenţii sunt luaţi din rândul cetăţenilor fără studii de specialitate şi avansaţi de la gardieni publici la organe competente. Preferăm să se mărească salariile poliţiştilor naţionali şi ale jandarmilor. (...) Ştim cu toţii că aceştia au fost înfiinţaţi pentru a servi politicienilor şi nu cetăţenilor.” Situaţie valabilă şi la Câmpulung, unde comunitarii îl păzesc pe primar, nu comunitatea. 

La sfârşitul anului trecut, printr-o hotărâre a Consiliului Local, Poliţia Locală Oradea, ca instituţie de sine stătătoare, a fost desfiinţată, fiind redusă la un compartiment în subordinea primarului. Legea locală, aplicată începând cu 2018, a fost justificată de „necesitatea eficientizării cheltuielilor administrative, prin comasarea departamentelor care se suprapun şi asigurarea gestionării optime a bazelor de date, cât şi reprezentarea legală în raport cu terţii”.

La Recaş, primarul, cu aprobarea Consiliului Local, dată toamna trecută, se descotorosea cu totul de serviciul public de Poliţie Locală, din considerente de eficienţă economică. În locul inutilei Poliţii Locale, autorităţile propuneau un Serviciu de Gospodărire Orăşenească şi Spaţii Verzi. Ce-i drept, decizia s-a lăsat cu un scandal în regulă, dar esenţa problemei se potriveşte şi municipiului nostru. De poliţişti locali n-avem nevoie, în schimb, avem nevoie de mai mulţi oameni la curăţenie, de vreme ce comunitarii n-au fost în stare să amelioreze această deficienţă prin amenzile aplicate. 

Iar, la Buzău, aleşii au hotărât să dea afară 300 de poliţişti locali, care reuşiseră, cu ajutorul instanţei, să-şi menţină posturile un an de la precedenta decizie care disponibiliza Compartimentul de Pază, la impunerea Curţii de Conturi. La a doua încercare de a uşura grila, Primăria a obţinut toate avizele de legalitate, de la Prefectură şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. 

Inclusiv poliţiştii naţionali vor desfiinţarea Poliţiei Locale, opinie exprimată de vicepreşedintele Federaţiei Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Marius Ionescu: „E şi o problemă de imagine, şi o problemă de dotare, şi de autoritate, şi aşa mai departe. Deci, noi susţinem lucrul acesta (desfiinţarea Poliţiei Locale), pentru că nu are rost ca ţara asta să aibă mai multe Poliţii, să se facă confuzii între Poliţia Naţională şi cea Locală. Cum funcţionau înainte, ca şi gardieni publici, este OK, dar nu va putea să aibă loc o creştere a autorităţii Poliţiei, atâta timp cât fondurile se duc cu prioritate către Primării. Nu este normal ca salariul unui polițist local, care nu are nici riscurile şi nici atribuţiile unui poliţist din Poliţia Naţională, să fie de două sau de trei ori (mai mare).”

Aviz aleşilor noştri! Să înceteze cu vânturarea banului public, de grija unor voturi! 

The most visited gambling websites in The UK