Menu
TRAFIC

Condamnat pentru conflict de interese, Fostul edil de la Vlădeşti a cerut revizuirea pedepsei

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 786

 

b_400_250_16777215_10_images_2263_vladesti.jpgÎn 2015, în primul mandat de primar al comunei Vlădeşti, Cristian Dică Hristu a fost găsit, de către Agenţia Naţională de Integritate, în conflict de interese şi abuz în serviciu, după ce a redirecţionat banii bugetului local către firme de familie (o societate la care asociat unic şi administrator era cumnata sa, iar la alta, soţia sa). Infracţiunile au fost constatate pentru perioada 2008-2012, cât a îndeplinit atribuţiile de viceprimar. Decizia ANI a fost contestată de Cristian Dică Hristu la Curtea de Apel Piteşti, care i-a respins cererea de suspendare şi cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte anularea raportului de evaluare emis de ANI. Hotărârea Curţii de Apel Piteşti, la rândul ei, a fost atacată de fostul edil la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a declarat în defavoarea lui pe 31 mai 2017, respingându-i recursul. În aceste condiţii, decizia Curţii de Apel Piteşti a rămas definitivă, iar la începutul lunii august 2017, prefectul Emilian Dragnea i-a semnat ordinul de încetare a mandatului de primar lui Cristian Dică Hristu. În paralel, la Judecătoria Câmpulung s-a derulat procesul penal al cauzei, părţi civile constituindu-se Primăria Comunei Vlădeşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Vlădeşti. Instanţa câmpulungeană a decis să renunţe la aplicarea pedepsei faţă de Cristian Dică Hristu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese şi i-a aplicat un avertisment. Decizia a fost atacată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, iar pe 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de patru ani. Ca pedeapsă complementară, lui Cristian Dică Hristu i s-au interzis, pentru trei ani, drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, şi de a ocupa o funcţie care implicăm exerciţiul autorităţii de stat. Pesedistul Cristian Dică Hristu a cerut Curţii de Apel Piteşti revizuirea dosarului său. Adică fostul primar de la Vlădeşti nu este de acord cu hotărârea instanţei superioare de la Piteşti, hotărâre care a rămas definitivă şi care nu a mai putut fi atacată decât cu revizuire. La primul termen, judecătorii care alcătuiesc Completul 4A Penal s-au abţinut să judece cauza, dosarul fiind înaintat Completului 1A Penal, urmând ca următoarea înfăţişare să se deruleze pe 2 aprilie.

The most visited gambling websites in The UK