Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Suspect de trafic de droguri, un câmpulungean este judecat şi pentru ameninţare

  • Written by Mircea SIMIONESCU
  • Hits: 3320

b_400_250_16777215_10_images_2256_droguri.jpgPe 21 martie 2017, doi câmpulungeni au ajuns în arestul IPJ Argeş, fiind bănuiţi de operaţiuni ilegale cu droguri şi substanţe psihoactive. În ziua respectivă, poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor DIICOT Piteşti, au efectuat 58 de percheziţii. Descinderile au avut loc în Piteşti, Mioveni, Câmpulung, Oarja, Bradu, Geamăna, Cuca, Mărăcineni, Miceşti, Bughea de Sus, Suseni, dar şi patru în Bucureşti. „Activităţile vizează destructurarea a patru grupuri infracţionale organizate, specializate în operaţiuni ilicite cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv şi distribuire de droguri de risc. Persoanele în cauză sunt bănuite că, începând cu anul 2015, ar fi plasat comenzi on-line pe site-uri de profil din străinătate şi ar fi achiziţionat peste 10 kilograme de canabinoizi sintetici. Plăţile s-ar fi realizat prin transfer bancar, iar livrarea s-ar fi efectuat prin intermediul unor persoane interpuse. Substanţele ar fi fost ulterior preparate, porţionate şi distribuite pe raza judeţului Argeş. Din activitatea infracţională, cei vizaţi ar fi obţinut peste 100.000 de euro.”, se preciza într-un comunicat al BCCO.

Continuă cercetările cu cei doi sub control judiciar

La Câmpulung, percheziţiile s-au derulat la câţiva dealeri, dar şi consumatori, din Grui şi Vişoi. Cel mai mult a durat o descindere în blocul B2, scara C, vizavi de Poşta Vişoi, de la ora 6 dimineaţa până spre prânz. Au fost duşi la sediul DIICOT, la audieri, 31 de suspecţi şi 19 consumatori în calitate de martori, dintre care 25 de indivizi au stat în arestul IPJ Argeş 24 de ore. A doua zi, pe 22 martie 2017, suspecţii au ajuns în faţa magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunerea arestării preventive, la cererea procurorilor DIICOT. Instanţa a fost de acord cu cererea procurorilor, iar 24 dintre cei 25 de tineri şi-au petrecut următoarele 30 de zile în aresturile preventive ale IPJ Argeş, Olt şi Vâlcea. Doar în cazul unui singur tânăr, de 25 de ani, din Piteşti, Marius Alexandru Ionescu, zis „Banană”, completul penal a dispus punerea lui în libertate. Restul de 24 au fost reţinuţi preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi de efectuarea fără drept a unor operaţiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile Legii 194/2011, săvârşite în forma concursului real de infracţiuni.

Câmpulungenii reţinuţi atunci au fost Laurenţiu Florin Maxim, zis „Laci”, de 29 de ani, şi Florin Alexandru Safta, de 27 de ani. Pe 30 aprilie şi pe 23 mai 2017, Curtea de Apel Piteşti a fost de acord cu cererile unei părţi dintre inculpaţi, printre care şi câmpulungenii Laurenţiu Florin Maxim şi Florin Alexandru Safta şi a dispus continuarea cercetărilor cu ei sub măsura controlului judiciar. Pe lângă obligaţiile de a se prezenta la organul de urmărire penală, ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată DIICOT, Serviciul Teritorial Piteşti, cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la IPJ Argeş, Serviciul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemaţi; celor doi li s-a impus şi să nu depăşească limita teritorială a municipiului Câmpulung. Laurenţiu Florin Maxim şi Florin Alexandru Safta au mai avut interdicţia de a se apropia de ceilalţi inculpaţi, plus că au fost obligaţi să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării; dar şi să nu conducă nicio categorie de vehicule.

Drogurile erau procurate on-line

Suspecţii cumpărau de pe internet substanţe sintetice, pe care le preparau după o reţetă care ar face orice vraci să pălească de invidie, numai că rezultatul final nu avea deloc efecte curative, ci îi ducea pe consumatori direct la spital, într-o stare de agitaţie şi comportament asociat beţiei. Câştigurile erau enorme pentru traficanţi, aceştia ţinând cont doar de cererea de pe piaţă, nu şi de riscurile asupra consumatorilor. Grav este faptul că, în aproximativ un an de când este pe piaţă compoziţia toxică, în Argeş au ajuns la spital peste 100 de persoane, majoritatea adolescenţi de până la 17 ani. Ulterior, substanţele achiziţionate, mai ales din Marea Britanie, au fost preparate, porţionate şi distribuite în cluburi şi localuri din judeţ, contra sumei de 100 sau 200 lei doza, preţul fiind stabilit în funcţie de concentraţie. Din primele date au rezultat că indivizii angrenaţi în traficul de asemenea substanţe ar fi obţinut un venit de peste 100.000 euro.

În urma percheziţiilor din 21 martie 2017, oamenii legii au ridicat din casele suspecţilor: „11.910 de lei, 80 de plicuri autosigilante, aproape 700 de grame de fragmente vegetale şi aproximativ 50 de grame de cannabis, 6 jointuri, 2,5 litri de acetonă/dizolvant, 15 grindere, 6 cântare electronice, 45 de telefoane mobile, 10 laptopuri, 3 hard-diskuri, precum şi un pistol cu bile airsoft şi o sabie”, după cum se mai precizează în comunicatul BCCO. De asemenea, au fost indisponibilizate două autoturisme, un Logan şi un Audi.

Maxim, judecat şi pentru ameninţare

Mai nou, la Judecătoria Câmpulung a început judecarea lui Laurenţiu Florin Maxim pentru infracţiunile de ameninţare şi distrugere, parte vătămată fiind Mirela Viorica Costea. Vineri, 2 februarie 2018, Rechizitoriul nr. 887/P/2016, din 22 noiembrie 2017, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, a actelor de urmărire efectuate şi a probelor administrate, au fost admise de instanţă şi s-a dispus începerea judecăţii tânărului, pentru infracţiunile precizate, primul termen fiind stabilit pentru 28 februarie 2018. 

 

The most visited gambling websites in The UK