Menu
TRAFIC

Elitele muscelene, adunate în Clubul „Lions”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 594

b_400_250_16777215_10_images_2216_Clipboard03.jpgDe mai multă vreme, câmpulungeanul de rând, tot auzind de Clubul „Lions”, se întreabă cine sunt aceştia şi ce fac. Ce-i drept, la unele dintre acţiunile cu caracter social a fost părtaş şi cetăţeanul, fiind organizate în beneficiul acestuia, aşa cum este populara gustare oferită de Ziua Naţională a României, fasolea cu sau fără cârnat, însoţită de un ceai sau o ţuică fierbinte. În cei 12 ani de existenţă la Câmpulung, Lions Club Câmpulung „Negru Vodă” sau „lionismul”, cum şi-au intitulat adepţii mişcarea susţinută în municipiu de 23 de persoane, considerate elitele municipiului, a devenit, practic, un fel de umbră a Primăriei. Asta pentru că multe dintre evenimente se realizează în parteneriat, primarul, atât Călin Andrei, cât şi Liviu Ţâroiu, având calitatea de membru al clubului. Cei 23 de intelectuali, ale căror nume veţi avea posibilitatea să le aflaţi din acest material, acţionează sub deviza „We serve” („Noi servim”), acesta fiind, de altfel, sloganul organizaţiei, care îşi propune să servească comunitatea câmpulungeană. Obiectivul principal, după cum aflăm dintr-o caracterizare care aparţine membrilor clubului, îl constituie „dezvoltarea unui climat de toleranţă, înţelegere şi promovare a competenţei, participând activ la viaţa socială a urbei, în spiritul dezvoltării civismului şi valorilor morale”. 

Cea mai recentă realizare aparţinând Lions Club Câmpulung „Negru Vodă” o constituie lucrarea intitulată „Musceleni de astăzi”, avându-i în calitate de coordonatori pe prof.univ.dr.ing. Doina Banciu şi ing.Dorin Mirea, cel considerat motorul acţiunilor „Lions”. Într-o ediţie viitoare vom relata mai pe larg despre această apariţie editorială, care completează colecţia de lucrări despre valorile Câmpulungului. În esenţă, cartea este o prezentare a „vârfurilor” din mai multe domenii de activitate, selectate după criteriile celor din „Lions”. Dar mai multe nu dezvăluim, în speranţa că v-am trezi curiozitatea de a afla cine sunt cei mai reprezentativi şi valoroşi oameni ai Câmpulungului, intelectualitatea de astăzi. 

Plecând de la premisa că autorii au editat această lucrare în scop informativ, adică lumea să-i cunoască pe „servitorii Câmpulungului”, reţinem şi noi în acest articol câteva informaţii care, cu siguranţă, vor suscita interesul cititorilor care şi-au dorit să afle amănunte despre „Lions” şi cei acceptaţi în rândurile sale, fiind lesne de înţeles că nu poate accede în acest club select omul de pe stradă. Decât persoanele care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate. Aşadar, redăm din cartea „Musceleni de astăzi” prezentarea colaboratorului statornic al autorităţilor locale, pentru care „Noi servim” este mai mult decât un moto. Este o prioritate şi o filozofie.”, cităm din gândirea care ghidează activitatea „Lions”.  

Cine sunt preşedinţii care au condus „Lions” Câmpulung şi membrii actuali 

„Lionismul a apărut în Câmpulung încă din 2003, prin crearea unui Branch, în anul 2005, 20 de prieteni uniţi de aceleaşi dorinţe şi valori au constituit Lion Club Câmpulung. În timp, alături de ei s-au alăturat şi alţii şi au reuşit să impună un standard al voluntariatului în sprijinul comunităţii muscelene. Astfel că, după mulţi ani, în Câmpulung au reapărut evenimentele în scop caritabil de înaltă factură intelectuală şi morală.

„Balul de Cristal” organizat în fiecare an, înainte de Crăciun, adună zeci de oameni din elita musceleană , care, prin prezenţă şi donaţii, ajută împreună cauze diverse. Seri de teatru, acţiuni de strângere de fonduri, sărbătorirea Zilei Naţionale alături de cetăţenii urbei, toate sunt acţiuni ale clubului nostru de care suntem foarte mândri.

O direcţie importantă a activităţii clubului este de a sprijini tinerii autori de beletristică şi poezii din oraş, burse pentru tineri merituoşi din şcolile din oraş. De asemenea, educaţia a devenit un important beneficiar al eforturilor clubului nostru.

Lions Quest, un program extrem de important la nivel mondial în pregătirea profesorilor, a fost adus şi în Câmpulung şi a pregătit 100 de profesori diriginţi.

Sănătatea concetăţenilor a fost în permanentă atenţie prin screening-uri pentru depistarea problemelor de vedere, diabet, etc. Peste 16.000 de musceleni au beneficiat de consultaţii gratuite şi de ochelari, acolo unde a fost nevoie.

Tabăra de Matematică a ajuns şi ea la cea de-a X-a ediţie, copii minunaţi din întreaga ţară petrec o săptămână de Matematică şi veselie în Câmpulung.

Datorăm mulţumiri şi respect celor care servesc sau au servit alături în Lions Club Câmpulung „Negru Vodă”:

Pastpreşedinţi:

2016-2017: Marilena Dumitrache

2015-2016: Mihai Vasilescu (Past Pr. Zona)

2014-2015: Ionel Vlădescu

2013-2014: Liana Iacomin

2012-2013: Ion Gabriel Pascu

2012-2011: Sergiu Cicu (Past Pr. Zona)

2010-2011: Melania Voinescu

2009-2010: Grigore Stănescu

2008-2009: Dorin Mirea (Past Pr. Zona, Past Trezorier District)

2007-2008: Daniel Cenuşe

2006-2007: Dan Şain (Past Pr. Zona, Past Pr. Regiune, Past Secretar District, ViceGuvernator II)

2005-2006: Pompilian Nistor

 

1.Dumitru Dănuţ Şain, membru din 1 octombrie 2004, inginer-economist, Famiro Trans SRL, manager

3.Dorin Mirea, membru din 1 aprilie 2005, inginer, Ceramus SA, director general

3.Călin Ioan Andrei: membru din 1 aprilie 2005, inginer, Intex Prim SRL, director marketing

4.Grigore Stănescu, membru din 1 aprilie 2005, medic, Spitalul Municipal Câmpulung, manager general

5.Mihaela Ramona Aldea: membru din 1 aprilie 2005, medic endocrinolog, Spitalul Municipal Câmpulung

6.Daniel Cenuşe, membru din 1 aprilie 2005, jurist, Danycor Star Center SRL, director

7.Sergiu Valeriu Cicu, membru din 1 ianuarie 2006, regizor, Casa de Cultură a Sindicatelor, director

8.Marilena Dumitrache, membru din 1 ianuarie 2006, Inter Expres SRL, director

9.Melania Voinescu, membru din 1 octombrie 2006, inginer, Edilul CGA SAA, director

10.Liviu Ţâroiu, membru din 15 martie 2008, inginer, Primăria Municipiului Câmpulung, primar

11.Mihai Vasilescu, membru din 15 martie 2008, inginer, Euro East SRL, asociat unic, Edilul CGA SA, preşedinte CA

12.Liana Sanda Iacomin, membru din 15 martie 2008, profesor Franceză - Engleză, Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”, profesor

13.Ionel Vlădescu, membru din 1 octombrie 2008, inginer, Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL, administrator

14.Silviu Emilian Mănescu, membru din 1 noiembrie 2009, medic primar neurolog, SUUB, medic

15.Norris Marcu Măgeanu, mebru din 1 decembrie 2009, inginer, FRAS, preşedinte

16.Ion Gabriel Pascu, membru din 1 decembrie 2009, inginer, Edilul CGA SA

17.Cristian Dumitrescu, membru din 15 decembrie 2009, inginer CD Sofa, director

18.Nicuşor Bănăţeanu: membru din 1 noiembrie 2010, inginer, N&G Agricola Ind Invest SRL, administrator

19.Gabriela Matei, membră din 1 noiembrie 2010, economist, OTP Bank Câmpulung, branch manager

20.Cătălin Stăniloiu, membru din 19 noiembrie 2012, economist, Fulgerul SRL, director

21.Ilie Scarlat, membru din 21 octombrie 2013, jurist, Sindicatul Minier Câmpulung, lider

22.Carmen Victoria Bârloiu: membru din 1 ianuarie 2016, economist, jurnalist, CVH Mountain Travel SRL, manager

23.Iuliana David, membru din 1 ianuarie 2016

(sursa informaţiilor: lucrarea „Musceleni de astăzi”, Bucureşti, 2017)

The most visited gambling websites in The UK