Menu
TRAFIC

Cadavru în stare de putrefacţie, găsit într-un apartament de la „Balada”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1842

b_400_250_16777215_10_images_2207_Clipboard18.jpgLocuitorii unui bloc din Vişoi au suportat aproape 24 de ore mirosul de corp descompus, până au venit rudele să ridice mortul

În ultima zi a lunii iulie, pompierii câmpulungeni au intervenit la trei cazuri în municipiu, unde au găsit tot atâtea persoane decedate. Prima dată, la ora 12.03, militarii au fost chemaţi pe strada Fraţii Goleşti, acolo unde vecinii i-au solicitat după ce, mai multe zile, nu au mai văzut-o pe vecina de la etajul doi. S-a pătruns în locuinţă pe fereastra de la bucătărie, cu ajutorul scării culisabile, iar în interior a fost găsită proprietara, de 62 de ani, decedată. A doua persoană decedată, descoperită la ora 13.37, a fost un bărbat, de 66 de ani, găsit în locuinţa sa din strada Gruiului. Ultima intervenţie a paramedicilor de la SMURD şi a autospecialei de Pompieri s-a derulat la ora 20.08, în Vişoi, vizavi de fostul Cinema „Balada”. În blocul B2, scara F, la etajul 1, militarii au intrat în apartamentul unui bărbat de 86 de ani, pe care l-au găsit decedat.

Locuitorii blocului B2, din cartierul Vişoi, au chemat Pompierii şi Poliţia, alertaţi că, de mai multe zile, pe scară se simţea un miros greu, ca de hoit. Descoperirea macabră a fost făcută de pompierii care au intrat în apartamentul de la etajul 1, pe fereastra de la bucătărie. Înăuntru, Cornel Popa, de 86 de ani, a fost găsit fără suflare, căzut în bucătărie. Bărbatul urma ca, pe 23 august, să împlinească 87 de ani. Până aici, nimic spectaculos. Militarii au constatat decesul, Poliţia, la fel, şi, cum cadavrul nu prezenta semne de violenţă, fiecare şi-a văzut de treburile sale, iar locatarii blocului au rămas cu mortul, dar, cel mai crunt, cu mirosul care ieşea din apartamentul lui Cornel Popa, care era într-o stare avansată de putrefacţie, chiar şi cu viermi, aşa cum ne-a spus un vecin. O minte „luminată” a avut ideea ca uşa apartamentului cu decedatul înăuntru să fie lăsată deschisă, chipurile, ca să se aerisească, numai că izul s-a împrăştiat prin tot blocul.

Cum bărbatul locuia singur şi nu era o persoană comunicativă, vecinii nu au ştiut cum să ia legătura cu rudele sau cu doamna care, sporadic, îi făcea cumpărături. Aşa că, o noapte, n-au putut să se odihnească din cauza mirosului puternic de corp în putrefacţie. 

A doua zi, marţi, 1 august, Ion Pătraşcu a luat iniţiativă şi a prezentat cazul celor de la Asistenţă Socială, pentru că se zvonea că bărbatul decedat nu are rude şi obligaţia înmormântării i-ar reveni Primăriei Câmpulung. „Luni, în jurul orei cinci după amiaza, sesizând un miros foarte urât pe scară, am sunat la 112. De fapt, mirosea de mai mult timp, dar s-a accentuat aseară (n.r. luni, 31 iulie). Au venit SMURD-ul şi Pompierii, au intrat acolo, au văzut că bărbatul e decedat. Practic, e plin de viermi, putred. Ca să poată intra în apartament, pompierii au chemat şi Poliţia. Din cauza mirosului, au lăsat uşa deschisă. Aşa idee au avut, au lăsat uşa deschisă a apartamentului cu decedatul, ca să fie miros pe toată scară, ca să nu mai putem să respirăm. Ne-au spus cei de la Poliţie că nu-l pot ridica până nu iau legătura cu rudele, de care nu ştie nimeni, că nu e legal. Ne-au mai zis că au sunat la medicul legist, dar, astăzi, asistenta de la medicul legist s-a minunat când a auzit că s-a lăsat uşa deschisă. Nici astăzi nu se lua nicio măsură dacă nu mergeam noi, vecinii, să anunţăm să-i caute rudele. Practic, trebuie să aşteptăm până găsesc aparţinătorii, cu uşa deschisă, cu copiii trecând pe lângă mortăciunea din casă. Nu mi se pare normal, în secolul XXI. Noi am bănuit ceva… Avea o fată care îl îngrijea, iar dânsul nu prea ducea gunoiul şi, cum era cald, am zis că e de la resturile menajere. Vineri (n.r. 28 iulie), am vorbit noi cu fata, care venea şi-l aproviziona. Nu deschidea la nimeni, era încuiat cu trei feluri de yale. Fata a zis că i-a adus mâncare, că e într-o situaţie deplorabilă, dar trăieşte, vineri. Dar dacă a murit vineri după amiază, până luni… Eu am ieşit pe lângă bloc să văd dacă e lumină la el, dacă funcţionează televizorul, dar nu am văzut nimic. Atunci, locatarii ne-am impacientat şi am sunat la 112. Multora le era frică că, poate, ne pedepseşte dacă dăm telefon la 112 şi nu e nimic grav, dar trebuie să riscăm, dacă ne-am bazat doar pe miros şi nu am văzut nimic. Dacă nu apelam la presă şi Asistenţa Socială, nu venea nimeni şi ne lăsa cu el aşa nu ştiu cât timp. Aţi văzut cum e: uşa deschisă, miros persistent pe scară şi uşa deschisă la intrarea pe scară. Eu sunt crescut la ţară, dar să laşi un mort cu uşa deschisă, nepăzit, cu pisici şi câini prin zonă, nu am mai pomenit. E căzut în bucătărie, pe jos.”, ne-a spus Ion Pătraşcu.

De când l-au găsit mort şi până când cei de la Asistenţa Socială i-au găsit rudele, bărbatul a zăcut în apartament, în văzul tuturor, cu uşa larg deschisă. „Ne-au spus să lăsăm uşa deschisă, că nu mai pot intra pompierii să o deblocheze iarăşi. Uşa a fost deschisă larg, dar un vecin a pus o carte să stea întredeschisă. Când am sunat la 112, mirosea pe toată scara, până la etajul patru, de nu puteai să respiri. Aseară, un vecin a stat cu fetiţa în faţa blocului până la ora 23.00, până şi-au făcut curaj să urce. Un alt locatar, de la etajul patru, care are soţia însărcinată, a fost cât pe ce să cheme ambulanţa, pentru că i se făcuse rău de la izul de pe scară.”, ne-a mai spus Ion Pătraşcu. 

În timp ce locatarii blocului B2 stăteau afară din cauza mirosului insuportabil din apartamentele lor, a apărut şi doamna care îi făcea cumpărături lui Cornel Popa. Femeia a fost anunţată de poştăriţa care-i aducea pensia fostului aviator. „Nu aveam grijă, veneam doar cu cumpărături, atât. Cu alimente şi ce avea dânsul nevoie. În rest, nu cunosc absolut nimic. Acum două săptămâni, am fost ultima dată. Nu veneam zilnic, la două, trei zile, când puteam şi eu. Cam de două săptămâni, nu mi-a mai răspuns, dar a mai avut un episod când o săptămână nu mi-a răspuns şi după aceea mi-a deschis şi am zis că şi acum e la fel. Nu ştiu ce să fac, chiar nu ştiu, nu cunosc pe nimeni. Eu mă duceam la dânsul doar cu cumpărături. Îmi spunea că ar avea nişte rude, că sunt plecate, dar nu ştiu, nu cunosc. Acum am aflat, că m-a sunat poştăriţa.”, ne-a spus aceasta.

La primele ore ale dimineţii de marţi, 1 august, directorul de la Asistenţă Socială s-a ocupat de caz şi a identificat rudele bărbatului decedat, care s-au angajat că ridică cadavrul şi îl vor înmormânta la Vultureşti, de unde era originar Cornel Popa. Acolo a fost înhumată şi soţia bărbatului, care s-a prăpădit cu mai mult de zece ani în urmă, la puţin timp după ce s-au mutat în Vişoi, de la Braşov. Fostă contabilă, femeia a făcut infarct şi au găsit-o moartă în cadă. Referitor la caz, Cătălin Bădiţa, şeful Serviciului Public de Asistenţă Socială, ne-a declarat: „Astăzi, 1 august 2017, la Serviciul Public de Asistenţă Socială s-a prezentat domnul Ion Pătraşcu, care locuieşte în blocul B2, scara F, care ne-a comunicat că domnul Cornel Popa, vecinul lui de la bloc, a decedat. Luni, 31 iulie 2017, ora 17.00, a chemat Poliţia, care a intrat în apartamentul lui Cornel Popa şi l-a găsit decedat, zic vecinii că de aproximativ trei zile. Din cauza temperaturii ridicate de afară, cadavrul este în putrefacţie, cu viermi, am înţeles. Noi, ca serviciu, am luat legătura cu Primăria Vultureşti, acolo unde s-a născut Cornel Popa şi, cu colaborarea preotului de acolo, am găsit pe Viorica Şerbănescu, sora decedatului, care a fost colonel în aviaţie. Am făcut rost de numărul de telefon al nepoatei dânsului, doamna Cici şi, în cursul zile de astăzi (n.r. marţi, 1 august), împreună cu soţul, se va prezenta la Câmpulung, să ridice cadavrul şi să-l înmormânteze la Vultureşti.” Adrian TĂNASE

The most visited gambling websites in The UK