Menu
TRAFIC

Musceleanca Ştefania Caliţu şi colegele sale, gimnaste la Dinamo, locul II la Cupa „Andreea Răducan”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 681

b_400_250_16777215_10_images_2184_Clipboard05.jpgFetiţa din Bădeni (a doua din stânga pozei), a urcat pe podium, alături de echipa sa

Fetiţa din Bădeni-Stoeneşti, Ştefania Caliţu, şi colegele sale de la Secţia de Gimnastică a CS Dinamo Bucureşti, au adus clubului în cadrul căruia se pregătesc o frumoasă performanţă obţinută la a VII-a ediţie a Cupei „Andreea Răducan”, desfăşurată în perioada 5-7 mai, la Bârlad. Numărul foarte mare de competitoare înscrise în acest an, în comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat la ediţiile precedente, a impus fragmentarea concursului în două zile, pe 6 şi 7 mai, prima zi, 5 mai, fiind destinată antrenamentelor de acomodare. Nu numai participarea peste aşteptări a dat greutate manifestării, ci şi notorietatea cluburilor dornice să-şi completeze colecţiile de trofee cu premiile acordate de marea sportivă a României. Competiţia a adunat la start peste 150 de sportive, junioare III de nivelurile 1 şi 2, cu vârsta cuprinsă între 8 şi 10 ani, antrenate în cadrul a 15 cluburi din ţară: CSS Steaua Bucureşti, CS Dinamo Bucureşti, CSS Dinamo Bucureşti, CSA Steaua Bucureşti, CS Petrolul Ploieşti, CSS Viitorul Cluj, CS Farul Constanţa, CSS1 Constanţa, CSS Bârlad, CSS Sibiu, CSS Galaţi, CSNC Oneşti, CSSG Focşani, CSS Buzău, SCM Bacău.            

Concursul este structurat în cinci probe individuale - sărituri, paralele, sol, bârnă şi individual compus -, plus proba pe echipe. Evenimentul devenit deja o tradiţie pentru localitatea de baştină a campioanei mondiale şi olimpice, care îl organizează cu sprijinul fratelui şi al mamei sale, Sorin şi Simina Răducan, are loc în sala de sport a Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”.  

La ediţia cu numărul 7, reprezentantele Bârladului s-au impus categoric în faţa gimnastelor de la Steaua şi Dinamo, precum şi în faţa unor şcoli redutabile precum cele de la Oneşti, Constanţa şi Buzău. Locul I pe echipe şi locul I la individual, junioare III, nivelurile 1 şi 2, şi le-au adjudecat fetiţele de la CSS Bârlad. Locul II a revenit echipei Clubului Sportiv Dinamo, în care activează, după cum am precizat la început, şi Ştefania, elevă deja în clasa a III-a, deşi parcă mai ieri lăsa în urmă satul natal, Bădeni, în timp ce mama sa, Mari Caliţu, avea o mare strângere de inimă să-şi lase fetiţa printre străini, la Bucureşti, departe de casă şi de familie. Au trecut de atunci doi ani şi jumătate, timp în care Ştefania Caliţu a avut de câteva ori şansa de a urca pe podium, fie singură, fie alături de colege, la competiţiile de gimnastică. De la Cupa „Andreea Răducan”, nimeni n-a plecat acasă nerăsplătit pentru eforturile sale, căci toate participantele au primit premii în produse. Gimnastelor câştigătoare li s-au oferit, pe lângă trofee şi diplome, şi premii în bani.   

Demersul Andreei Răducan a fost susţinut de partenerii cooptaţi în organizarea manifestării ce-i poartă numele, Clubul Sportiv Şcolar Bârlad şi Direcţia Judeţeană de Sport Vaslui, Asociaţia pentru Gimnastică Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi Federaţia Română de Gimnastică. „Felicitări tuturor participantelor la Cupa de Gimnastică „Andreea Răducan” 2017! Ceea ce-mi doresc să le ofer acestor copii este încrederea şi curajul, atât de necesare pentru competiţiile importante, unde ne dorim cu toţii să le vedem pe micile gimnaste. Le mulţumesc prietenilor care îmi sunt alături şi care înţeleg cât de important este să ne implicăm în educaţia copiilor (…).”, a transmis pe pagina sa de socializare Andreea Răducan.  

Micuţele gimnaste de la Dinamo, la Europeanul de la Cluj    

Înainte cu puţin timp de manifestarea sportivă de la Bârlad, micuţele gimnaste de la CS Dinamo au trăit o experienţă memorabilă la Cluj, unde, costumate în superbul port tradiţional, au dansat în deschiderea Campionatului European. Printre acestea, şi Ştefania Caliţu, a cărei evoluţie merită urmărită de muscelenii săi, pe care, într-o bună zi, suntem convinşi, îi va face mândri, devenind o campioană a României. 

„Micuțele gimnaste de la Dinamo, selectate în 2014 prin Proiectul ”Țară, țară, vrem campioane!”, în care CS Dinamo este partener, au simțit emoțiile primului lor Campionat European. Nouă dintre sportive au participat la competiția continentală de la Cluj Napoca, fiind parte din coregrafia pusă în scenă la festivitatea de deschidere.

Micuțele sportive au dansat în costume populare și au prezentat exerciții în echipament de concurs, iar mai apoi le-au ținut pumnii din tribună Larisei Iordache, Cătălinei Ponor, lui Marian Drăgulescu și celorlalți gimnaști tricolori. ”Vrem să ajungem și noi să concurăm la un Campionat European și să obținem medalii pentru România și pentru Dinamo”, au promis la unison micuțele antrenate de Mariana Câmpeanu, Anca Drăghici și  Dan Potra.

Ella Oprea, Ana Marioara, Bianca Păta, Ștefania Caliţu, Roberta Radu, Eva Mircioagă, Bianca Atănăsoaie, Monica Ilie și Violeta Vătășelu au fost cele nouă sportive de la Dinamo prezente la Cluj Napoca. A zecea, Ana Turcu, nu a mai ajuns la Europene, din cauză că și-a fisurat un deget.

Dintre centrele partenere ale proiectului, Dinamo a fost în top din punct de vedere al numărului de sportive selectate pentru festivitatea de deschidere, ceea ce dovedește încă o dată că la clubul numărul 1 al României se lucrează cu pricepere. La Dinamo, 14 fetițe se antrenează zi de zi cu gândul de a deveni mari campioane ale gimnasticii. Proiectul inițiat de Fundația „Casa Campionilor” și Federația Română de Gimnastică, susținut de Petrom, crește frumos și ne dă speranțe tuturor că poate produce gimnaste olimpice pentru 2024. (sursa text şi foto: CS Dinamo, 26 aprilie 2017).

Dansul popular care a însufleţit Sala Polivalentă din Cluj, în deschiderea oficială a Campionatelor Europene, un veritabil spectacol sportiv, a generat reacţii de bucurie în mediul online că avem o musceleancă în lotul considerat viitorul gimnasticii artistice româneşti.  

 

The most visited gambling websites in The UK