Menu
TRAFIC

Conform deputatului PSD Simona Bucura Oprescu, Pe 1 iulie ar trebui să se încheie lucrările la DN 73

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 487

Prezentă la conferinţa săptămânală a PSD Argeş, deputatul Simona Bucura Oprescu a adus în atenţia presei mai multe aspecte şi proiecte la care se lucrează în prezent în Camera Deputaţilor, dar şi diferite lucruri care au legătură directă cu Argeşul. Printre acestea, ea a confirmat şi faptul că, în urmă cu puţin timp, consilierii judeţeni au aprobat desfiinţarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş şi înfiinţarea noului Centru Cultural Judeţean Argeş. Directorul interimar al acestui Centru Cultural Judeţean va fi Araxi Negoşanu, fost director interimar al Teatrului „Alexandru Davila” Piteşti.

Deputatul a mai menţionat faptul că, deşi parlamentarii nu au voie să efectueze deplasări externe în primele şase luni de mandat, după cum a spus liderul partidului PSD, Liviu Dragnea, Simona Bucura Oprescu a făcut, totuşi, o deplasare externă care, susţine ea, a fost una obligatorie şi nu a fost finanţată de Camera Deputaţilor, ci de Adunarea Parlamentă a Francofoniei, care se ocupă de specializarea parlamentarilor care au vârsta sub 40 de ani. Ea a mai menţionat că numai biletele de avion au fost plătite de Camera Deputaţilor.

Au debutat studiile pentru DN 73 C 

Deputatul Simona Bucura Oprescu a mai spus că, până la 1 iulie 2017, vor fi încheiate şi lucrările pe DN 73, care leagă Piteştiul de Câmpulung. De asemenea, au fost începute şi studiile pentru DN 73 C, şosea care leagă Câmpulungul de Curtea de Argeş. Se lucrează şi la studiul de fezabilitate pentru reabilitarea DN 73 D, din zona Câmpulung şi Valea Mare Pravăţ. De asemenea, a anunţat că, săptămâna aceasta, se va încheia şi faza de evaluare a proiectelor care au fost depuse de localităţi din Argeş pentru accesare de fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

The most visited gambling websites in The UK