Menu
TRAFIC

Jandarmeria a respins cererea autorităţilor de a le preda clădirea şi terenul fostei unităţi

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1885

b_400_250_16777215_10_images_2180_Clipboard13.jpgDupă trei luni de la prima solicitare pe 2017 a Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, înaintată primarului Liviu Ţâroiu, pe o temă supusă atenţiei acestuia şi anul trecut de câteva ori - preluarea imobilelor fostei Unităţi de Jandarmi Câmpulung (clădire şi teren), şeful Executiv a emis, cu foarte mare greutate, un răspuns. Nu înainte de repetarea demersului, pe 14 martie 2017, formulând o nouă adresă prin care A.S.C.M. i-a amintit că termenul maxim de 30 de zile, în care era aşteptat punctul său de vedere, a expirat de mult. Vă prezentăm în continuare conţinutul ambelor documente, cu menţiunea că autorităţile locale au eşuat în încercarea de obţinere a complexului de imobile al Jandarmeriei.         

Solicitarea A.S.C.M.  

Nr. 102/25.01.2017       

Către Primăria Municipiului Câmpulung  

În atenţia domnului primar Liviu Ioan ŢÂROIU

Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” readuce în atenţia dumneavoastră demersul iniţiat anul trecut, prin intermediul căruia a insistat în mai multe rânduri de a vă implica în recuperarea unor imobile deosebit de necesare municipiului. În condiţiile schimbării produse la conducerea Ministerului de Interne, revenim cu solicitarea de a impulsiona o procedură care n-a evoluat până în acest moment într-o manieră favorabilă Câmpulungului.

În temeiul Legii 544/2001, privind Liberul acces la informaţiile de interes public, A.S.C.M. vă adresează rugămintea de a o informa în privinţa stadiului în care se află în acest moment, luna ianuarie 2017, aşadar, după un an de corespondenţă fructuoasă, sperăm, cu reprezentanţii Ministerului de Interne, procedura de preluare a clădirii fostei Unităţi de Jandarmi Câmpulung, în vederea transformării ei de către autoritatea locală într-un complex de instituţii cu atribuţii similare, sub al cărei acoperiş să se regăsească toate forţele de intervenţie de pe teritoriul municipiului: Poliţia Naţională, Poliţia Locală, Detaşamentul de Pompieri şi Jandarmerie. 

Prin adresele nr.146/08.02.2016 şi 179/09.09.2016, A.S.C.M. v-a lansat propunerea de a depune toate diligenţele către proprietarul imobilului, în vederea transferării lui de către Ministerul de Interne Primăriei Câmpulung. După înaintarea primei adrese a Asociaţiei noastre către instituţia pe care o conduceţi, Primăria Câmpulung a expediat, pe 10 februarie 2016, la minister, o cerere cu acest obiect. Iar din acest punct nu cunoaştem acţiunile ulterioare care au avut loc (dacă au avut loc). Iar cea de-a doua adresă nici măcar n-a beneficiat de un răspuns din partea dumneavoastră, pentru a fi informaţi aşa cum prevede legea.

Propunerea unei asemenea măsuri menite să eficientizeze activitatea instituţiilor enumerate şi colaborarea între angajaţii lor are la bază existenţa pe teritoriul municipiului, într-o zonă amplasată la o distanţă rezonabilă de centru, a unei clădiri cu o suprafaţă generoasă, care nu necesită reabilitări capitale şi care este păcat să rămână nefolosită şi, astfel, expusă riscului degradării, aşa cum s-a întâmplat cu toate construcţiile rămase fără utilitate (ex. cămine culturale, şcoli închise ş.a.m.d.). În plus, dobândirea ei de către municipalitate fereşte comunitatea locală de surprize neplăcute pentru câmpulungeni, cum au fost intenţiile anunţate de proprietar, la începutul anului 2016, de transformare a imobilului într-un centru pentru refugiaţi. 

Nici în prezent nu este ferită de pericolul de a căpăta o destinaţie care ar putea afecta planurile de revigorare a localităţii şi zonei prin dezvoltarea turismului. Includerea ei în patrimoniul Câmpulungului ar salva-o de eventuale planuri de a fi transformată în penitenciar, dată fiind criza locurilor în actualele închisori, sau centru de cazare a refugiaţilor.

Totodată, A.S.C.M. reia solicitarea ca, în calitate de autoritate locală, receptivă la nevoia de siguranţă a populaţiei câmpulungene, să insistaţi la forurile în drept, pentru înfiinţarea unei unităţi de intervenţie rapidă în municipiu (o unitate de mascaţi). Unitate care să fie găzduită laolaltă cu celelalte, în acelaşi imobil. Unul dintre considerentele care stă la baza acestei solicitări îl reprezintă numărul în creştere al etnicilor rromi, autori ai majorităţii faptelor antisociale petrecute în municipiu. În acelaşi timp, o astfel de celulă de intervenţie rapidă vine şi în sprijinul atenuării conflictelor în comunele muscelene, unde, de asemenea, există comunităţi consistente de rudari, la nivelul cărora fenomenul furtului de lemne (dublat de cel de energie electrică) rămâne la ordinea zilei.

Primăria nu trebuie să abandoneze demersul de obţinere a clădirii atât de utile unei administraţii publice locale, care, permanent, a motivat că duce lipsă de spaţii şi terenuri, pentru a le pune la dispoziţia societăţilor interesate să dezvolte anumite activităţi de producţie în Câmpulung. Întrucât am ajuns în acest punct, insistăm să demaraţi procedura de preluare, odată cu construcţia, şi a suprafeţei de teren - baza sportivă, care a aparţinut fostei Unităţi de Jandarmi, amplasate în aceeaşi zonă, separat de complex, şi care ar putea fi fructificate în favoarea unui potenţial investitor. Este mare păcat ca, în condiţiile în care municipiul suferă din pricina lipsei terenurilor, să se rateze această fantastică oportunitate: o suprafaţă de aproximativ 8.000 de metri pătraţi, care, odată valorificată, ar produce venituri pentru bugetul Primăriei, din închiriere/concesionare, taxele şi impozitele achitate de respectivul dezvoltator. 

În speranţa că veţi continua demersurile la noul Ministru de Interne, doamna Carmen Dan, cu finalizare pozitivă, de această dată, şi că veţi binevoi a ne transmite un răspuns grabnic,

Vă mulţumim! 

Cu stimă, Consiliul Director

Răspunsul primarului

Judeţul Argeş

Municipiul Câmpulung

Cabinet Primar

Nr. 8732/22 martie 2017

Către Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”

În data de 17 martie 2017, sub nr. 7939, s-a primit la Primăria Câmpulung adresa nr. 44279.242 din 10 martie 2017 a Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Generală Logistică, prin care se comunica respingerea cererii de redistribuire a imobilului din Câmpulung, strada Locotenent Oncica, nr. 2.

Motivul acestei respingeri este necesitatea menţinerii locaţiei la Jandarmeria Română pentru desfăşurarea activităţilor specifice acestei structuri.

Cu toate acestea, s-a iniţiat o solicitare către doamna ministru Carmen Daniela Dan, pentru o audienţă, în vederea discutării pe larg a cerinţei solicitate.

Sperăm să reuşim să o convingem de necesitatea şi eficienţa redistribuirii solicitate, mai ales că nu am cerut să nu activeze în spaţiu şi Jandarmeria Română, dată fiind generozitatea spaţiului şi terenului deţinut de această locaţie, ci să funcţioneze şi alte instituţii, cum ar fi Poliţia Câmpulung şi Unitatea de Pompieri.

Primar, Ioan Liviu ŢÂROIU

The most visited gambling websites in The UK