Menu
TRAFIC

În cazul profesorului şi elevei proxeneţi, Fane Cinstitu şi-a recunoscut faptele şi a fost CONDAMNAT PENAL

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 3674

b_400_250_16777215_10_images_2175_Clipboard17.jpgDupă două acţiuni ale poliţiştilor, doi tineri au fost reţinuţi preventiv, iar alte patru persoane au fost cercetate sub control judiciar, fiind suspecte de săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi prostituţie infantilă. De curând, cei implicaţi în două dosare de trafic de minori şi prostituţie infantilă au fost condamnaţi. Prima descindere a oamenilor legii a fost în cartierul Vişoi, pe 15 septembrie 2016, la domiciliile lui Alexandru Leontin Finţoiu, de 28 de ani, şi Dan Andrei Lică, de 27 de ani, care au fost acuzaţi că sechestrau minore, pe care le obligau să se prostitueze în locuinţe închiriate, dar şi în unităţi de cazare.

A doua operaţiune s-a derulat pe 3 noiembrie 2016, dar în cartierul Grui, unde au avut loc trei percheziţii domiciliare într-o cauză vizând săvârşirea de către mai multe persoane a infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă. Unii dintre suspecţi au fost Ion Popescu, de 51 de ani, învăţător la Şcoala Jugur, altul, Mihai Sorin Cârstea, de 50 de ani, afacerist din Bascov, şi Ştefan Nedelcu, de 71 de ani, din Câmpulung.

Eleva Alis Nicoleta Bărăitaru, legătura dintre cele două grupuri

Liantul dintre cele două grupări a fost Alis Nicoleta Bărăitaru, de 17 ani, suspectă că le furniza eleve bărbaţilor. În cadrul unui amplu articol, săptămânalul Jurnal de Argeş a publicat pasaje din rechizitoriul procurorilor în cazul învăţătorului proxenet. „La data de 11 aprilie 2016, la DIICOT Piteşti s-a înregistrat o sesizare din oficiu întocmită de lucrătorii BCCO Piteşti, din cuprinsul căreia rezulta că numitul Ioan Popescu racola minori (fete şi băieţi) prin oferirea de cadouri sau alte facilităţi, cu scopul de a întreţine relaţii sexuale cu aceştia. De asemenea, potrivit sesizării, acesta filma partidele sexuale cu minorii, pe care, ulterior, le posta pe diverse site-uri, în scopul şantajării persoanelor vătămate, în cazul în care acestea refuzau să vină la domiciliul său. Urmare a sesizării lucrătorilor BCCO, a început urmărirea penală in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, şantaj şi pornografie infantilă. Având în vedere că din actele de urmărire penală administrate în cauză a rezultat implicarea infracţională a lui Alice Nicoleta Bărăitaru şi a inculpatului Dan Andrei Lică, s-a dispus contopirea a două dosare penale, extinderea urmăririi cu privire la minora Alice Nicoleta Bărăitaru şi reţinerea în sarcina acesteia a complicităţii la infracţiunea de trafic de minori şi proxenetism. Cu ocazia audierii sale, minora D.E.H. a povestit cum l-a cunoscut pe Dan Andrei Lică în iarna anului 2015, pe când era elevă în clasa a VII-a, la Şcoala Generală nr. 2, din Câmpulung, şi avea doar 15 ani. Minora a precizat că locuia la domiciliul uneia dintre martore, împreună cu sora sa în vârstă de 11 ani, întrucât mama sa se afla de mai mult timp la muncă în străinătate, iar pe tatăl său nu l-a cunoscut. La începutul anului 2016, Dan Andrei Lică i-a propus minorei să se mute împreună cu el, în apartamentul pe care acesta îl deţinea. După ce s-a mutat, fata şi-a abandonat şcoala şi a început să practice cea mai veche meserie din lume, în beneficiul iubitului său, care nu avea nicio ocupaţie din care să trăiască, dar era un împătimit al jocurilor de noroc. Persoane din anturajul fetei le-au declarat anchetatorilor că acesta se purta rău cu fata atunci când era sub influenţa băuturilor alcoolice, lucru care răzbate şi din stenogramele interceptărilor, ataşate la dosar. Lică a fost ajutat în realizarea activităţii infracţionale de Alexandru Leontin Finţoiu, un taximetrist în vârstă de 28 de ani, din Câmpulung, care transporta fete la locurile de întâlnire cu clienţii, pretinzându-le, în schimbul efectuării cursei, şi favoruri sexuale ale acestora sau ameninţându-le cu un dispozitiv de şocuri electrice. Acesta fusese condamnat anterior în Italia la o pedeapsă cu suspendare, pentru falsificare de documente.”

La audierile de la DIICOT Piteşti, pe 3 noiembrie 2016, Alis Nicoleta Bărăitaru le-a spus anchetatorilor că Dan Andrei Lică o solicita să-i găsească clienţi pentru fata cu care stătea, Deniz Elena Herescu, ştiind că ea cunoştea bărbaţi cu potenţial financiar ridicat, care se pretau la astfel de mizerii. Alis le atrăgea pe fete promiţându-le că va împărţi câştigul cu ele, dar, cel mai adesea, le agresa. Tot în Jurnal de Argeş scria că, în cursul anului 2015, minorele Deniz Elena Herescu şi Ioana Alexandra Icovoiu, în vârstă de 13 şi respectiv 12 ani, au fost determinate de către Alis Nicoleta Bărăitaru ca, în schimbul unor sume de bani, să întreţină relaţii sexuale cu Mihai Sorin Cârstea, din Bascov.

Lică, Finţoiu şi Bărăitaru, condamnaţi

Cei mai tineri dintre inculpaţi, Alexandru Leontin Finţoiu, de 28 de ani, Dan Andrei Lică, de 27 de ani, şi Alis Nicoleta Bărăitaru, de 17 ani, au fost condamnaţi pe 21 martie, pentru trafic de minori. Din ziua descinderilor, 15 septembrie 2016, şi până la pronunţarea de la Tribunalul Argeş, bărbaţii au fost arestaţi preventiv, fiind „cazaţi” în arestul IPJ Argeş, iar zilele de detenţie, până pe 21 martie, le vor fi scăzute din pedeapsa principală. 

Dan Andrei Lică a primit trei ani de închisoare şi doi ani interzicerea unor drepturi (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, cu suspendare. Tribunalul Argeş a mai fixat pentru tânăr o perioadă de supraveghere de patru ani, timp în care trebuie să respecte măsurile: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă, informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune. Conform hotărârii instanţei, în cei patru ani, bărbatul trebuie să presteze 80 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria Câmpulung sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş. 

Alexandru Leontin Finţoiu a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. Pentru proxenetism, Finţoiu a fost pedepsit cu alţi doi ani de închisoare, în ambele cazuri, şi cu câte doi ani, îngrădirea unor drepturi. După contopirea pedepselor, magistraţii au stabilit ca tânărul să execute doi ani şi opt luni de închisoare, cu suspendarea pedepsei, şi doi ani, interzicerea drepturilor, pe un termen de supraveghere de trei ani şi şase luni (timp în care trebuie să respecte aceleaşi obligaţii ca şi Dan Andrei Lică). 80 de zile de muncă în folosul comunităţii au fost trecute în sentinţă şi în cazul lui Finţoiu.

În cazul adolescentei Alis Nicoleta Bărăitaru, Tribunalul Argeş a aplicat măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de şase luni, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de minori, dar şi pentru proxenetism. Supravegherea se va face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Argeş, timp în care tânăra trebuie: să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională; să nu se apropie şi să nu comunice cu persoana vătămată Deniz Elena Herescu, în prezent, aflată în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Piteşti, şi nici cu inculpaţii Dan Andrei Lică, şi Alexandru Leontin Finţoiu; să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta. Fetei i s-a atras atenţia că, dacă nu respectă măsurile educative şi, pe timpul lor, săvârşeşte noi infracţiuni, instanţa poate dispune înlocuirea cu măsuri privative de libertate, prin internarea într-un centru educativ sau centru de detenţie.

Fata, care a fost partea vătămată în dosar, Deniz Elena Herescu, nu s-a constituit parte civilă.

Sumele de bani, 750 de lei şi 3.000 de euro, găsite la Alexandru Leontin Finţoiu în timpul percheziţiilor de anul trecut, au fost confiscate, dovedindu-se a proveni din exploatarea sexuală a minorelor Deniz Elena Herescu şi Ioana Alexandra Icovoiu.Cei trei inculpaţi vor trebui să achite şi cheltuielile judiciare, Dan Andrei Lică, 1.500 de lei, Alexandru Leontin Finţoiu, 2.000 de lei, iar Alis Nicoleta Bărăitaru, 500 de lei.Sentinţa nu a fost definitivă, putând fi atacată în 10 zile de la comunicare.

Pentru prostituţie infantilă, Ştefan Nedelcu şi Mihai Sorin Cârstea au primit amendă penală

Pentru că şi-au recunoscut vinovăţia, câmpulungeanul Ştefan Nedelcu, de 71 de ani, şi Mihai Sorin Cârstea, de 50 de ani, din Bascov, au primit amendă penală. Dosarele celor doi au fost înregistrate la Tribunalul Argeş şi, încă din ianuarie, instanţa s-a pronunţat în cazul lui Cârstea, care a primit 270 de zile de amendă, în cuantum de câte 200 de lei pe zi, în total 54.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile. Prin sentinţa din 9 ianuarie 2017, Secţia Penală l-a obligat pe Mihai Sorin Cârstea să plătească şi cheltuielile judiciare către stat, în valoare de 600 de lei.

Musceleanul Ştefan Nedelcu, cunoscut în municipiu ca „Fane Hoţu”, iar, mai nou, ca „Fane Cinstitu”, trebuie să achite 2.700 de lei amendă penală, contravaloarea a 180 de zile de amendă (fiind stabilit cuantumul de 15 lei pe zi). Şi în cazul lui, cheltuielile judiciare au fost estimate la 500 de lei, pe care trebuie să le suporte bărbatul. 

A rămas să mai fie trimis în judecată Ion Popescu, învăţătorul de la Jugur. Conform unui comunicat DIICOT, „a existat suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2015 şi până în prezent, patru suspecţi, unul dintre aceştia fiind cadru didactic la o şcoală generală din comuna Poienarii de Muscel, au racolat 20 de tinere minore, pe care le-au adăpostit şi exploatat sexual atât în locuinţe închiriate, cât şi în locuinţele suspecţilor, situate pe raza municipiului Câmpulung.” Dascălul s-a apărat şi a spus, la momentul percheziţiilor, că nu a ştiut că fetele erau minore.

The most visited gambling websites in The UK