Menu
TRAFIC

Inculpatul Vasile Tofan a pierdut la Tribunalul Argeş. Judecarea lui poate începe la Câmpulung

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 2058

b_400_250_16777215_10_images_2174_Clipboard16.jpgJudecarea patronului firmei ieşene Global Eco Center, deţinătoarea depozitului de deşeuri pe fosta platformă ARO, pentru infracţiunile de care l-au găsit responsabil procurorii, poate începe. Pe 23 martie 2017, magistraţii Tribunalului Argeş au respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Vasile Tofan şi SC Global Eco Center SRL, societate aflată în insolvenţă de doi ani şi jumătate, împotriva celor hotărâte, pe 13 octombrie 2016, de Judecătoria Câmpulung. Reamintim că judecătorul câmpulungean a stabilit că instanţa a fost sesizată în mod legal cu rechizitoriul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, probele au fost administrate legal şi în aceeaşi manieră, care a respectat întru totul legea, au fost efectuate actele de urmărire penală a celor doi inculpaţi. Prin urmare, instanţa municipală a dispus, toamna trecută, începerea judecăţii patronului pasionat de otrăvuri şi a firmei, prin intermediul căreia, cel puţin la Câmpulung, a desfăşurat, la modul bezmetic, o afacere care a bubuit la propriu. Trezindu-se trimis în judecată, Tofan a dat fuga la Tribunalul Argeş, ca să tragă de timp şi, vreme de o jumătate de an, stratagema i-a reuşit. Până pe 23 martie, când contestaţia la încheierea Judecătoriei Câmpulung i-a fost respinsă. 

Cele şase termene la Tribunal au amânat cu o jumătate de an începerea procesului de la Câmpulung 

La distanţă de trei ani de incendiul la depozitul pană de substanţe care mai de care mai letale, dosarul penal având ca obiect „infracţiuni la alte legi speciale art.98 alin.5 din lit.b din OUG nr. 195/2005 - protecţia mediului” a ajuns la instanţa câmpulungeană. Moldoveanul a avut o tentativă nereuşită de a scăpa de acuzaţiile aduse de procurori, contestând demersurile întreprinse de oamenii legii. Acesta a depus mai multe cereri, prin care a solicitat să se constate necompetenţa teritorială, incorecta sesizare a instanţei, nelegalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale, a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În încercarea de a tergiversa judecarea sa, la capătul unei anchete, al cărei rezultat a fost supus atenţiei magistraţilor câmpulungeni, întreprinzătorul a cerut, invocând aspectele enumerate mai înainte, restituirea cauzei, pentru completarea cercetării/urmăririi penale, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Strategia nu a ţinut în faţa judecătorului câmpulungean, care, pe 13 octombrie 2016, i-a respins, ca nefondate, solicitările. Instanţa a constatat „legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 3 iunie 2016, în dosarul nr.501/P/2012, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpaţii Tofan Vasile şi SC Global Eco Center SRL. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpaţii Tofan Vasile, pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, prevăzută de art.98 alin.5 lit.b) din O.U.G. nr. 195/2005, modificată şi completată, şi SC Global Eco Center SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri (...).”

Administratorul Vasile Tofan, inculpat în cauza penală aflat în analiza Judecătoriei Câmpulung, alături de firma sa, reprezentată de administratorul judiciar Gheorghe Homoranu, a avut la dispoziţie un termen de trei zile de la comunicarea măsurii dispuse de judecător, pentru a o contesta, termen căruia i s-a conformat. Pe 7 noiembrie, respectiv 9 noiembrie 2016, au fost formulate şi înaintate Secţiei Penale a Tribunalului Argeş contestaţiile lui Vasile Tofan şi Gheorghe Homoranu, în calitate de reprezentant al SC Global Eco Center SRL. 

De la prima înfăţişare, din 15 noiembrie 2016, şi până la finalul acţiunii, pe 23 martie 2017, Completul contestaţii măsuri preventive şi altele a hotărât amânarea cauzei de cinci ori. Trei termene, 15 noiembrie 2016, 24 noiembrie 2016 şi 26 ianuarie 2017, au reprezentat amânări, ca urmare a celor două cereri înaintate de contestatorul inculpat Vasile Tofan, pentru imposibilitate de prezentare la instanţă, exemplu urmat şi de firma sa aflată în administrare judiciară. Următoarele două termene, 9 martie şi 16 martie, au constituit amânări ale pronunţării instanţei argeşene, care a dat soluţia aşteptată pe 23 martie. „Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Tofan Vasile (…) şi SC Global Eco Center SRL, prin reprezentant ales Gheorghe Homoranu, împotriva încheierii de cameră preliminară din data de 13.10.2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Câmpulung, în dosarul nr. 3436/205/2016/a1. Obligă contestatorii la câte 50 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu, Gagiu Rodica, în sumă de 130 lei (...), se va achita din fondurile M.J. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, azi, 23 martie 2017, la Tribunalul Argeş - Secţia Penală.”, este rezumatul soluţiei dispuse de curând. 

The most visited gambling websites in The UK