Menu
TRAFIC

Promovarea liniilor de finanţare PNDR în comunele din Muscel

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 306

În cadrul conferinţei săptămânale, prefectul Cristian Soare a anunţat că, în luna martie, vor continua întâlnirile cu fermierii din judeţ, organizate de specialiştii Ghişeului Unic. Aceste dezbateri au ca scop promovarea măsurilor active în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Prima întâlnire a avut loc ieri, la Bascov, unde au fost prezenţi fermieri din Bascov, Uda, Poiana Lacului, Albota, Cuca, Băbana, Ciomăgeşti, Moşoaia, Drăganu, Cotmeana, Cocu şi Cuca. Apoi, joia viitoare, pe 16 martie, convocarea va fi la Domneşti, unde specialiştii se vor întâlni cu fermieri din Albeştii de Argeş, Aninoasa, Arefu, Berevoeşti, Brăduleţ, Cepari, Cicăneşti, Corbeni, Corbi, Domneşti, Godeni, Muşăteşti, Nucşoara, Pietroşani, Sălătrucu, Tigveni, Valea Danului, Valea Iaşului şi Vlădeşti. Acest tip de întâlniri vor continua pe 23 martie, la Ştefăneşti, unde vor fi prezenţi fermieri din Băiculeşti, Bălileşti, Budeasa, Ciofrângeni, Dârmăneşti, Mălureni, Mărăcineni, Merişani, Miceşti, Morăreşti, Poienarii de Argeş şi Ştefăneşti, urmând ca, pe 30 martie, să se întâlnească la Rucăr cu fermieri din Albeştii de Muscel, Bughea de Jos, Bughea de Sus, Cetăţeni, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Lereşti, Mioarele, Poienarii de Muscel, Rucăr, Schitu Goleşti, Stoeneşti şi Valea Mare Pravăţ. Toate întâlnirile încep la 11.00, la Căminele Culturale sau la Casa de Cultură din localităţile menţionate ca fiind gazda acestor evenimente.

Vor fi prezentate liniile de finanţare deschise în cadrul PNDR

Cu aceste ocazii, vor fi prezentate liniile de finanţare deschise în cadrul PNDR, pentru Submăsura 8.1- Împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite, care are ca termen de depunere 31 martie 2017. Scopul ajutorului este pentru înfiinţarea de plantaţii forestiere, cum sunt trupuri de pădure pe terenuri agricole şi neagricole şi perdele forestiere de protecţie. Pot beneficia deţinătorii publici de teren agricol şi neagricol, comune, oraşe, municipii, persoane juridice. Beneficiari sunt şi deţinătorii privaţi de teren agricol şi neagricol, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, societăţi comerciale, asociaţii, fundaţii, alte persoane juridice de drept privat. Sprijinul financiar va fi acordat sub forma a două prime. Una este de înfiinţare a plantaţiilor forestiere ce acoperă şi costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire şi o altă primă anuală, pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol. De asemenea, prin Submăsura 6.5 - Schema pentru micii fermieri, termenul de depunere este 15 mai 2017 şi are ca scop comasarea terenurilor sau exploataţiilor şi reducerea gradului de fragmentare a exploataţiilor agricole. Beneficiarii direcţi sunt „fermierii care au aplicat cel puţin un an schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA, şi care vor să cedeze exploataţia agricolă prin contract de arendă pe minimum 20 de ani sau prin contract de vânzare-cumpărare”.

The most visited gambling websites in The UK