Menu
TRAFIC

Scrisoare deschisă către câmpulungeni: „Treziţi-vă!”Deşeurile din hala morţii, spălate de ploi şi purtate de vânt, ne otrăvesc solul şi aerul

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 3225

b_400_250_16777215_10_images_2164_toxic4.jpgCa să poată pătrunde în hala cu otrăvuri a fost nevoie ca reprezentanţii Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” să se adreseze cu repetiţie proprietarei platformei pe care este amplasat depozitul de deşeuri extrem de toxice, în marea lor majoritate, al căror grad de pericol este substanţial amplificat de scurgerea şi/sau evaporarea lor din recipientele degradate de conţinutul nociv. Deşeuri aduse din momentul în care Călin Andrei a autorizat, în patru ore de la primirea solicitării, umplerea fostei platforme de substanţe care mai de care mai periculoase. De altfel, intenţia asta a fost: de transformare a amplasamentului ARO în cel mai mare centru de colectare a reziduurilor. Că deşeurile poluează, din cauză că depozitarea lor a depăşit cu mult termenul permis de lege pentru stocare, înainte de eliminare, o recunosc înşişi reprezentanţii companiei bucureştene Landmark Management, în adresele înaintate instituţiilor de mediu. „Recipientele deşeurilor lichide sunt, în proporţie de 70%, deteriorate din cauza ruginei, nu au capac şi nu sunt închise. În cazul lichidelor care pot emite COV-uri (de exemplu, solvenţii), acest lucru prezintă un pericol major pentru locuitorii aflaţi în apropierea fostului depozit Global şi pentru salariaţii firmelor Nobel Automotive şi Landmark Management. Apa pluvială care se scurge prin tavanul degradat al halelor de stocaj influenţează în mod negativ starea ambalajelor şi aşa deteriorate, putând duce la dizolvarea unor deşeuri periculoase aflate sub formă de săruri solide sau substanţe chimice de laborator constând din sau conţinând substanţe periculoase.”, recunosc oficial, în documentele înaintate autorităţilor statului, cei de la Landmark. 
    Altă atitudine, total opusă şi curioasă în acelaşi timp, au avut cei doi trimişi ai lui Sergiu Filip la întâlnirea de miercuri, 22 februarie 2017, o întâlnire cu greu acceptată de conducerea companiei, de la care A.S.C.M. aştepta mai multă deschidere şi colaborare, fiind interesul său să degajeze amplasamentul de stocurile de câteva zeci de ori (!) mai mari în realitate decât pe hârtie. De ce a solicitat A.S.C.M. această vizită pe amplasament? Întrucât intenţiile Asociaţiei sunt de a purta o discuţie la cel mai înalt nivel al Ministerului Mediului, întâlnirea fiind acceptată deja de cei solicitaţi. Iar pentru acest lucru, membrii A.S.C.M. trebuiau să fie informaţi, pentru a vorbi în cunoştinţă de cauză. 
    Nu numai deşeurile de la ARO sunt principala îngrijorare a membrilor A.S.C.M., pentru care au solicitat întrevederea cu conducerea Ministerului Mediului. Lângă Câmpulung, atât combinatul de ciment Holcim, cât şi fabrica de var Carmeuse au autorizat şi dezvoltat activitatea de ardere a deşeurilor, inclusiv a celor periculoase - una dintre cele mai profitabile afaceri din lume - pentru care primesc bani de la generatorii de deşeuri. În continuare, vă prezentăm conţinutul scrisorii deschise pe care unul dintre cei trei componenţi ai delegaţiei A.S.C.M., prezente, pe 22 februarie, în hala cu deşeuri, o adresează câmpulungenilor, în ideea că vor înţelege că zbaterea şi strădaniile Asociaţiei urmăresc un interes general: sănătatea şi viaţa tuturor.  

b_400_250_16777215_10_images_2164_toxic2.jpgMarea de deşeuri, întinsă pe mai bine de 5.000 mp, emană un miros înfiorător, în ciuda faptului că hala n-are un perete!  
    „La solicitarea insistentă a A.S.C.M., societatea Landmark Management a acceptat vizita a trei membri în fosta Secţie 24, unde sunt depozitate deşeurile firmei Global Eco Center, aduse începând cu anul 2010. Având calitatea de membru A.S.C.M., s-a considerat că pot participa şi eu, ing.Ion Tăraş, fiindcă am lucrat, din ’81, în secţia care acum adăposteşte (vorba vine, de vreme ce, când afară este soare, în hală plouă) otrăvurile. Ştiu ce vorbesc şi vă mărturisesc cu durere în suflet că este foarte greu de descris. Să mă explic. Eram la curent din presă cu existenţa acestor reziduuri aduse de moldovean de câţiva ani, pentru a dezvolta marea afacere cu deşeuri. Am văzut din exterior şi prin satelit ce a mai rămas din uzină, oarecum, m-am împăcat cu gândul, dar vizita în interior m-a şocat. Dacă nu vezi, nu ai cum să-ţi imaginezi - ceva desprins parcă din peisajul post-Cernobîl, prezentat la tv în filme documentare, sau din imaginea ruinelor unor ghetouri părăsite - un asemenea tablou de coşmar.
    M-am bucurat când am fost delegat să vizitez, nu ştiu cum să-i zic, „hala morţii”! Dar acum îmi pare rău, am coşmaruri şi mă doare conştiinţa că nu pot să redau cât mai exact nenorocirea de acolo. Se zice că, până nu vezi, nu crezi. Vă rog să mă credeţi că este un dezastru ucigaş. Încerc să nu folosesc vorbe grele, dar acesta este adevărul crud. Sunt om la 62 de ani. Am lucrat 20 şi ceva de ani la Secţia Tratament Termic şi Acoperiri Metalice. Şi acolo era un miros specific, dar nu deranja atât de rău pe cel care intra prima dată într-o astfel de hală. Am intrat pe 22 februarie 2017 în hala cu reziduuri, care are un perete deschis, şi m-a lovit un miros pătrunzător, pe care îl simt şi acum.
    Vă propun un exerciţiu de imaginaţie şi în special celor care au lucrat la Secţia 24. S-a desfiinţat peretele dintre hala veche şi cea nouă, Vopsitorie, devenind un tot, de peste 5.000 de metri pătraţi. Pe această suprafaţă sunt depozitate - şi rămâi interzis la vederea lor! - de-a valma, containere de circa 3 tone, butoaie mai mari, mai mici, bidoane, saci de rafie imenşi, cu etichete mai mult sau mai puţin lizibile, cu nişte coduri, fără a putea spune ce conţin. Nu pot estima cu precizie cantitatea de deşeuri, dar cred că sunt sute de mii de tone. Ca să fie evacuată o asemenea cantitate, ar trebui doi-trei ani, dacă ne gândim la faptul că foarte multe ar trebui puse în alte containere. Cele existente sunt atât de deteriorate, încât ar infesta tot traseul.
    Când intri, prin partea de Vest, fără perete, închisă cu plasă de sârmă de aproximativ 1,5 metri înălţime, te întâmpină o imagine cutremurătoare. Ploua prin tot acoperişul, din cauza zăpezii care se topea şi se prelingea în interior. Pe jos se formase o mocirlă urâtă, ciudată, din fel de fel de amestecuri, bălţi, în interior persistând o combinaţie de mirosuri, iute, dulce-acrişoare, foarte înţepătoare.
    Deşeuri mai sunt depozitate în Atelierele Cilindri şi Galvanizare, la subsol şi parter (peste 1.000 mp), unde mocirla are dimensiuni ceva mai reduse. Pentru cei care pot localiza imobilul pe fosta platformă ARO, incendiul din 2 octombrie 2013, s-a produs în spaţiul Atelierului Galvanizare, la parter, în partea de Est, spre stradă, pe suprafeţe cuprinse între 200 şi 500 de metri pătraţi. Ca să înţelegeţi, nu plouă unde a luat foc, ci prin tot plafonul halei 24, veche-nouă, dar nu are sens s-o repare, căci, vorba lor, apa se evaporă. 
    Aceasta este situaţia de ansamblu, aşa cum m-am priceput s-o descriu cu cuvintele mele. Dar vă mărturisesc cu sinceritate, ca fost angajat al Uzinei ARO, al acestei secţii, că a plâns inima în mine de cele văzute.

b_400_250_16777215_10_images_2164_toxic1.jpgReprezentanta Landmark ne „linişteşte”: mocirla toxică nu intră în pământ, se evaporă!  
    Personal, m-au jignit explicaţiile reprezentanţilor firmei Landmark Management, cum că apa, acel amestec, se evaporă, nu intră în pământ, respectiv în pânza freatică, că nu miroase a nimic, că dânşii s-au obişnuit şi alte aberaţii.
    Eu ştiu aşa: când mergi să discuţi o problemă foarte serioasă, gravă, o faci profesional, cu discernământ, scopul ambelor părţi fiind de a găsi o soluţie comună a problemei pentru tratarea căreia ai acceptat dialogul. Nu am văzut aşa ceva din partea reprezentanţilor companiei Landmark. Impresia mea a fost că ne consideră amatori, ca să nu zic proşti. Repetau aceleaşi lucruri ca o placă stricată. O „foarte mare realizare”, prezentată de doamna din delegaţia care ne-a preluat, a fost că Alro Slatina a ridicat 28 de tone de reziduuri zilele trecute. Iar un domn avocat, că a vorbit cu Poliţia.             
    Am întrebat de unde s-au ridicat cele 28 de tone şi mi s-a indicat o suprafaţă de 2 metri pătraţi. Aşa stând lucrurile, imaginaţi-vă acea suprafaţă imensă de depozitare, inclusiv pe înălţime, între 1,5-3 metri, oare, dă numai 2.300 de tone?! Acolo, deşeurile au o greutate mare per volum, nefiind polistiren, ca să dau un exemplu.
    De la doamna Alina Bolbose am primit explicaţii cum că apa se evaporă şi nu intră în pământ, plus că au betonat canalizările. Acum am înţeles de ce au blocat canalizările. Sunt racordate la canalizarea oraşului şi ar fi fost descoperiţi dacă nu ar fi dat drumul controlat cum era bănuit că făcea cel care a adus deşeurile. Aşa că apa intră, doamnă, în pânza freatică, iar emanaţiile se duc în atmosferă. Cică în Vietnam se aruncă reziduurile de la vopsitoriile chimice pe câmp, dar asta este treaba lor. Cu aşa concepţie, ce să înţelegi? Doamnă, vă propun să plecaţi cu reziduurile în Vietnam cu toţii (mă refer la Republica Vietnam, nu la zona blocurilor uzinei). Asta este o gândire bolnavă. Îmi înţelegeţi indignarea.
    Iar domnul avocat se plângea că a descoperit nu mai ştiu câte tone de reziduuri ale uzinei, ascunse, într-un bazin acoperit de pământ, şi a cheltuit mult pentru neutralizare. Nu cred, posibil să le fi depozitat tot acolo, dacă este adevărat. Documentele de neutralizare, transport? Pe mine mă interesează ce-am văzut şi să se rezolve, nu mă interesează de unde provin. Eu consider că sunt proprietatea firmei Landmark, din moment ce firma din Iaşi nu a mai plătit chirie şi, atunci, cea mai mare responsabilitate este a firmei Landmark.
Ar trebui, printre altele, să vă fie ruşine cum gestionează general manager Sergiu Filip această situaţie. 

Voinţa populaţiei care nu ripostează, posibil „paralizată” de emisiile nocive
    Din punctul meu de vedere, ce este acolo este o crimă. Vina aparţine administraţiei locale de atunci şi de acum, că nu se implică, şi a firmei Landmark Management. Tofan, cu firma din Iaşi, a fost un şmecher. Când închiriezi un spaţiu, trebuie să ştii ce se va face în acel spaţiu, căci doar nu-i permiţi să crească porci în sufrageria ta.
    Cunosc, din experienţa de viaţă, cum se depozitează materialele, oricare ar fi ele. Trebuie să existe, înainte de toate, un plan de depozitare, să fie etichetate şi trebuie ţinut, la zi, un registru de depozit, etc. Însă, după cum am precizat, acolo sunt depozitate claie peste grămadă. Sunt convins că nici cei care le-au trântit aşa nu le mai „descâlcesc”. Concluzia mea: aceste deşeuri au fost aduse aici în alte scopuri. Nici gând de neutralizare! Nu are unde. Nu cunosc tehnologia, dar ar trebui, presupun, nişte bazine, care nu există.
    Încerc să-mi explic delăsarea, lâncezeala populaţiei. Probabil, este cauzată şi de emisiile toxice, care întâi îţi amorţesc voinţa şi, în timp, te ucid lent. Mi-aduc aminte că, undeva, în Ardeal, acum câţiva ani, o corporaţie voia să deschidă o fabrică care folosea o substanţă toxică. M-a impresionat reacţia populaţiei de pe o rază mare. Un exemplu de urmat. Oare, noi nu putem face aşa ceva? Noi, cetăţenii de bun simţ ai oraşului şi cei din împrejurimi, care ar trebui să ne gândim la sănătatea noastră, a copiilor şi a nepoţilor, trebuie să luăm atitudine. Este necesară o campanie dură împotriva celor care atentează la sănătatea noastră. Aici nu trebuie umblat cu mănuşi, nu instig la violenţă, dar îmi doresc să se trezească conştiinţa în fiecare.
    Şi acum opinia mea, în calitate de contribuabil al municipiului Câmpulung. Cândva, am văzut şi mi-a rămas în minte un titlu din Evenimentul Muscelean: „Ce interesele politice meschine au primat pentru a distruge zona Muscel?” M-a impresionat, dar acum am înţeles substratul. Salut ziarul Evenimentul Muscelean pentru informările corecte şi constante, dar nu este suficient. Numai împreună putem face ceva, nu este un citat, ci chiar cred în aşa ceva. Dacă ar şti Victor Naghi, s-ar răsuci în mormânt!     
    Fac un apel către toţi cetăţenii municipiului să ne mobilizăm hotărât, să solicităm administraţiei locale, firmei Landmark, Ministerului Mediului, Guvernului României, Preşedinţiei, să ne scape de nenorocirea asta. Să nu lupte numai A.S.C.M., ci să luptăm împreună! Sunt necesare şi adrese către instituţiile statului, dar în descrierea de pe hârtie se prezintă că ar fi 2.300 de tone şi, de fapt, sunt zeci de mii de tone. Ca lumea să poată înţelege ce se petrece acolo, imagini filmate de profesionişti în interiorul halei trebuie prezentate publicului, în mod repetat, pe principiul că reclama negativă are efect. Imensitatea suprafeţei ocupate de deşeuri îi va convinge pe musceleni că nu am exagerat cu nimic când am spus „zeci de mii de tone”. Altfel nu sunt şanse de a demara un proces de dezvoltare a Câmpulungului prin turism.
    Vă rog din suflet, faceţi ceva, măcar în acest sens, pentru acest frumos oraş de munte, oraşul nostru, Câmpulung Muscel.
    Cu respect, Ing.Ion Tăraş

P.S. Credeţi-mă, am expus foarte puţin. După ce am văzut dezastrul din interior, mă gândesc serios să plec pe alte meleaguri.”

The most visited gambling websites in The UK