Menu
TRAFIC

Inculpatul Tofan nu se prezintă la procesul de la PiteŞti

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 462

b_400_250_16777215_10_images_2163tofan.jpgLa Tribunalul Argeş se derulează, din toamna trecută, judecarea acţiunii moldoveanului Vasile Tofan şi a firmei sale în insolvenţă, Global Eco Center, în cazul cărora instanţa câmpulungeană a hotărât începerea procesului penal, la sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pentru ce este trimis în judecată patronul de la Iaşi, care s-a amăgit că dă lovitura aducând toate nenorocirile la Câmpulung, fără a-l trage nimeni de mânecă şi a-i cere socoteală pentru afacerea derulată într-o manieră halucinantă? Tocmai pentru nerespectarea principalei obligaţii asumate prin contract faţă de generatorii deşeurilor şi anume aceea de a le elimina, nicidecum a le depozita la nesfârşit, ca să se ajungă în situaţia în care se găsesc astăzi. Adică o bombă ecologică, întrucât asta este în prezent hala cu otrăvuri de la ARO, care poluează atât solul, cât şi aerul, prin reziduurile care se scurg din recipientele corodate, ajutate şi de apa ploilor care şiroieşte prin acoperişul deteriorat, dar şi prin vaporii toxici împrăştiaţi pe platforma fostei uzine. Înşişi reprezentanţii companiei Landmark Management au reclamat pericolul real pentru sănătatea propriilor angajaţi, dar şi pentru cea a lucrătorilor de la societatea de cablaje din apropiere. Aşadar, suntem expuşi îmbolnăvirii din cauza faptei pentru care este judecat moldoveanul, al cărui comportament continuă să sfideze autorităţile şi populaţia pe care intenţionat a pus-o în pericol. 

Deşi el a iniţiat contestaţia aflată pe rolul instanţei piteştene, ca să lungească începerea judecăţii de la Câmpulung, unde este înregistrată cauza penală deschisă pe numele lui şi al firmei, tot el este autorul mai multor cereri de amânare, pentru imposibilitate de prezentare. Reamintim că în ziua în care erau învestiţi noii aleşi ai municipiului, 24 iunie 2016, pe rolul instanţei era înregistrat dosarul în care sunt inculpaţi Vasile Tofan şi SRL-ul său din Iaşi, cu punct de lucru în Câmpulung. Atât afaceristul, cât şi firma prin care îşi desfăşoară activitatea, la care deţinea calitatea de administrator, în timp ce unic asociat figura Diana Tofan, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase devenite deşeuri. Şi el, şi administratorul judiciar care reprezintă firma în insolvenţă au contestat la Tribunalul Argeş cele stabilite la Câmpulung.      

Cum s-a comportat în afacerea cu deşeuri, aşa se comportă şi la procese

La distanţă de trei ani de incendiul la depozitul pană de substanţe care mai de care mai letale, dosarul penal având ca obiect „infracţiuni la alte legi speciale art.98 alin.5 din lit.b din OUG nr. 195/2005 - protecţia mediului” a ajuns la instanţa câmpulungeană. Moldoveanul a avut o tentativă nereuşită de a scăpa de acuzaţiile aduse de procuror, contestând demersurile întreprinse de oamenii legii. Acesta a depus mai multe cereri prin care a solicitat să se constate necompetenţa teritorială, incorecta sesizare a instanţei, nelegalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale, a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În încercarea de a tergiversa judecarea sa, la capătul unei anchete, al cărei rezultat a fost supus atenţiei magistraţilor câmpulungeni, întreprinzătorul a cerut, invocând aspectele enumerate mai înainte, restituirea cauzei, pentru completarea cercetării/urmăririi penale, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Stratagema nu a ţinut în faţa judecătorului câmpulungean, care, pe 13 octombrie 2016, i-a respins, ca nefondate, solicitările. Instanţa a constatat „legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 3 iunie 2016, în dosarul nr.501/P/2012, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpaţii Tofan Vasile şi SC GLOBAL ECO CENTER SRL. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpaţii Tofan Vasile, pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, prevăzută de art.98 alin.5 lit.b) din O.U.G. nr. 195/2005, modificată şi completată, şi SC GLOBAL ECO CENTER SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, prevăzută de art.98 alin.5 lit.b) din O.U.G. nr. 195/2005, modificată şi completată.”

Vasile Tofan, inculpat în cauza penală aflată în analiza Judecătoriei Câmpulung, alături de firma sa reprezentată de administratorul judiciar Gheorghe Homoranu, a avut la dispoziţie un termen de trei zile de la comunicarea măsurii dispuse de judecător, pentru a o contesta, termen căruia i s-a conformat. Pe 7 noiembrie, respectiv 9 noiembrie 2016, au fost formulate şi înaintate Secţiei Penale a Tribunalului Argeş contestaţiile lui Vasile Tofan şi Gheorghe Homoranu, în calitate de reprezentant al SC Global Eco Center SRL, aflată de peste doi ani în procedura de insolvenţă. 

De la prima înfăţişare, din 15 noiembrie 2016, şi până în prezent, Completul contestaţii măsuri preventive şi altele a hotărât amânarea cauzei de trei ori. Cele trei termene, 15 noiembrie 2016, 24 noiembrie 2016 şi 26 ianuarie 2017, au reprezentat amânări, ca urmare a celor două cereri înaintate de contestatorul inculpat Vasile Tofan de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare la instanţă, exemplu urmat şi de firma sa aflată în administrare judiciară. Următoarea înfăţişare la Tribunalul Argeş va fi pe 9 martie 2017, când rămâne de văzut dacă Tofan are chef să bată drumul de la Iaşi până în Argeş sau va sărbători tradiţia celor 44 de pahare. Până nu se soluţionează contestaţia de la Piteşti, instanţa de la Câmpulung are „mâinile legate”.

The most visited gambling websites in The UK